Decizia celor 10 instituții, la care au subscris inclusiv banca centrală și agențiile pentru supravegherea pieței hârtiilor de valoare și pieței de schimb valutar, a cauzat reduceri semnificative a valorii bitcoinului, ethereumului și altor monede digitale.
Pe 26 septembrie, după ce anunțul a devenit public, Bitcoin a pierdut din valoare, într-o singură zi, aproape 4.000$, coborând de la 45.059 până la 41.100$ pentru o monedă, încheind ziua de tranzacționare publică la nivelul de 42.984$.
O decizie privind limitarea operațiunilor cu cripto-monede, anunțată de conducerea RPC în iunie 2021, a cauzat prăbușirea bitcoin cu cca 20%. De data asta, a pus întregul sector cripto-valutar din China pe brânci și a promis să pedepsească dur pe oricine neglijează noua decizie.
Cronologia cripto în China?
Decizia din septembrie a luat prin surprindere piețele și brokerii care tranzacționează monede digitale pe platforme specializate.
În anul 2014 guvernul de la Beijing a recunoscut cripto-valutele drept mijloace de plată și a permis băncilor să accepte operațiuni cu bitcoin, iar cetățenilor să participe la comerțul online cu valute digitale.
La sfârșitul aceluiași an, însă, comunică Reuters, banca centrală a retras dreptul băncilor comerciale și companiilor de a efectua tranzacții cu bitcoin. În septembrie 2017 China a oprit ofertele inițiale de monede (ICO) cu scopul declarat de a proteja investitorii și a minimiza riscurile financiare. Tot atunci a fost instituită prohibiția de a converti valute tradiționale în cripto-valute și vice-versa. În consecință, o parte dintre platformele de tranzacționare chineze s-au închis (peste 160), iar altele au migrat în offshore (Huobi, OKEx).
De ce China s-a ”supărat” pe bitcoin?