Scenariile evoluției economiei globale în legătură cu schimbările climatice

Efectul de seră va avea consecințe mai grave asupra economiilor lumii, însă Rusia și Europa Centrală ar putea trage beneficii din asta.

Uitați despre toate pronosticurile care au fost lansate până acum în legătură cu emisiile de carbon și încălzirea globală, deoarece realitatea ar putea fi mult mai dură, arată rezultatele simulărilor evoluției economiilor lumii, obținute în cadrul unui studiu internațional, publicat recent.

Faptul că temperaturile medii pe glob sunt în creștere este în linii generale acceptat de toată lumea, însă opiniile privind impactul asupra și măsurile necesare pentru a încetini încălzirea globală rămân a fi împărțite.

Noul studiu, elaborat de echipe de cercetători de la centre, institute și universități din Marea Britanie, Austria și Germania - care au lucrat împreună la acest proiect, arată câteva scenarii privind evoluția climei.

Rusia - beneficiară?

Primul scenariu prevede o evoluție fericită pentru planetă: guvernele respectă în mare parte prevederile Acordului de la Paris din 2015 și reușesc să tempereze emisiile de carbon conform țintelor asumate. În astfel de circumstanțe economiile majorității țărilor reușesc să se stabilizeze pe termen lung.

Potrivit scenariului nr. 2, care tot este oarecum pozitiv, creșterea temperaturilor este stopată la +2,6 grade Celsius, însă costurile de recuperare economică vor fi mai mari.

 

AVAILABLE FOR SUBSCRIBERS ONLY. YOU SEE NOW 33% enter or subscribe

or


  • Instant access
  • No registration
  • No subscription
  • Valid during current session
  • Active copy-paste feature
  • Secure payment




Advertisement

Advertisement

Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO