Un startup american a vândut costume cu propulsie unui client militar din Asia de Sud-Est


JetPack Aviation, o companie nouă în tehnologii aviatice și electronice din California, a bătut palma cu autoritățile militare ale unui stat din Asia Sud-Est, nedezvăluit pentru public, privind comercializarea a două costume cu propulsie individuale.

Modelul JB-12 reprezintă un rucsac de 47 kg, cu trei turbine în fiecare parte, care cu o singură alimentare permite o călătorie pe calea aerului la distanța maximă de 193 km. Prețul de vânzare a unui costum a fost de 400.000 dolari SUA.

JetPack Aviation nu este singura companie care produce costume cu propulsie, însă este pentru prima dată când un producător privat american este autorizat să vândă tehnologii cu aplicare multiplă (civilă și militară) unui contractor militar străin. Departamentul Apărării al SUA a anunțat anterior că Armata este, de asemenea, interesată de astfel de costume.

JB-12 oferă mobilitate utilizatorilor la traversarea unui teren dificil, însă are o serie de neajunsuri. Astfel, ele sunt foarte gălăgioase datorită celor 6 turbine și solicită pilotului să alerge o anumită distanță până aparatul îl ridică în aer. Totodată, nu este clar dacă aparatul poate ridica și alte încărcături în afară de pilot – de exemplu arma personală, muniția, trusa medicală și rația alimentară.

Cumpărătorul a dorit să rămână anonim, scrie publicația New Atlas.

Urmăriți mai jos un spot despre primele proiecte ale companiei privind deplasarea în costume cu propulsie:



US Government integrates AI in nuclear weapon systems. Do you sense any danger?

View all
Doomsday is imminent
There are some risks, sure
Minor concerns are appropriate
Nothing to worry about