De ce prețurile la produsele alimentare vor continua să crească la nivel mondial

Summitul ONU cu privire la sistemele alimentare globale a scos în evidență probleme grave cu care se confruntă țările lumii. Desi dezbătute, cauzele problemelor au fost abordate superficial și unilateral, iar pentru asta vom plăti cu stomacul.

Deși lumea a intrat în secolul 21 mai sătulă decât a fost vreo-dată, pandemia COVID-19 a pus presiune pe lanțurile de aprovizionare, și – în amestec cu alți factori majori – riscă să pericliteze securitatea alimentară globală. Aceasta este una dintre concluziile summitului desfășurat de Organizația Națiunilor Unite pe tema sistemelor de aprovizionare cu produse alimentare, pe 23 septembrie 2021. 

Una dintre chestiunile dezbătute la reuniunea respectivă se referă la o întrebare concretă și urgentă: cum să obținem un lanț de aprovizionare mai echitabil, mai ecologic și mai sănătos, în condițiile în care prețurile la produsele alimentare au crescut constant în ultimele 13 luni, iar țările sărace – deja vulnerabile la acest fenomen – vor fi nevoite să plătească mai mult pentru importurile de alimente, scrie publicația Economist.  

Evoluțiile importurilor de produse alimentare raportate la PIB, comparate în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare. 

Cele trei probleme

Pandemia COVID-19 a dat peste cap comerțul global în anul 2020 și noul val de infecții în toamna anului curent va agrava situația în acest sens. O parte dintre transportatori au falimentat în rezultatul închiderii economiilor, la fel și agricultorii care au suportat consecințele carantinei. Aceasta, însă, este doar una din cauze și este direct proporțională cu impactul de la pandemie. 

O altă cauză este gripa porcină care a lovit China în anul 2018.

 

AVAILABLE FOR SUBSCRIBERS ONLY. YOU SEE NOW 33% enter or subscribe

or


  • Instant access
  • No registration
  • No subscription
  • Valid during current session
  • Active copy-paste feature
  • Secure payment




Advertisement

Advertisement

US Government integrates AI in nuclear weapon systems. Do you sense any danger?

View all
Doomsday is imminent
There are some risks, sure
Minor concerns are appropriate
Nothing to worry about