După ce agenția Bloomberg a publicat un posibil plan de invadare a Ucrainei de către Federația Rusă și imagini de satelit ce demonstrează o concentrație mare de echipamente militare rusești în Regiunea Smolensk, iar presa internațională a tirajat aceată noutate, toată lumea a început să vorbească despre un nou război în Europa.

Potrivit informațiilor transmise de serviciile secrete americane aliaților europeni, la operațiune ar putea participa 100 de batalioane tactice care numără 100.000 de soldați, ”jumătate dintre care sunt deja pe poziții [de luptă]”. Atacul ar putea fi realizat din trei direcții simultan: din Rusia continentală, din Crimeea, și din Belarus. Timpul invaziei – începutul anului viitor.

Bloomberg a subliniat că nu există o certitudine în privința invaziei și că este vorba despre o probabilitate că Putin va decide să dezlănțuie un nou conflict armat.

Imagini de satelit cu echipamentele militare rusești în Regiunea Smolensk la 11 noiembrie 2021. Imagine: NSA

Pe de altă parte, publicația independentă Novaya Gazeta (redactorul-șef al căreia a primit în anul curent Premiul Novel pentru Pace) afimă într-un comentariu analitic că invazia este ”imposibilă”, iar un război ”clasic” ar aduce sfârșitul regimului de la Moscova. Un scenariu similar a avut loc vara trecută – la fel, cu concentrare de trupe și tehnică la hotarul cu Ucraina, pe fundalul prăbușirii popularității liderului rus și represiilor totale – și s-a încheiat cu întâlnirea între președinții Joe Biden și Vladimir Putin.

Motivele pentru care invazia nu va avea loc

Novaya Gazeta a expus faptele și a adus câteva argumente în favoarea afirmațiilor privind costurile insuportabile pentru regimul lui Putin în cazul unui război adevărat stat contra stat.

1. Un război adevărat este declanșat pentru a înfrânge inamicul și a obține victoria. Într-un astfel de război verificarea faptelor expuse cu realitatea este foarte importantă, iar partea care recurge la minciună își asigură astfel înfrângerea din start (citându-l pe amiralul japonez Yamamoto). Kremlinul nu are experiența unui război adevărat cu alt stat, limitându-se până în prezent la războaie hibride. ”Hibridele” nu au scopul de a învinge ci de a arăta lumii imagini despre victorie. Minciuna este unul din principalele instrumente într-o confruntare hibridă.

Într-un război clasic părțile încearcă să provoace daune maxime inamicului, în timp ce într-un război hibrid părțile umflă cifrele despre pierderile proprii.

2. Toate războaiele declanșate de Kremlin s-au bazat pe posibilitatea de a nega adevărul. Până a recunoaște că a implicat militarii activi, Putin a dat vina ba pe ”minerii răsculați”, ba pe voluntari, apoi pe mercenari, ceea ce i-a permis să se absolve de responsabilitate și să minimizeze riscurile pentru regim în cazul unor pierderi reale pe câmpul de luptă.

Exemplu: Dacă mareșalul Haftar, susținut de Rusia, reușea să cucerească capitala libaneză Tripoli, mașina propagandistică trâmbița despre victorie din toate goarnele, însă dronele turcești Bayraktar i-au căsăpit trupele mareșalului și propaganda s-a prefăcut că plouă.

3. Toate războaiele inițiate de Rusia i-au lăsat Occidentului posibilitatea de a afișa o poziție neutră și scutea americanii și europenii de necesitatea de a lua decizii ireversibile. Occidentul astfel păstra fața decentă fără a-și vedea reputația șifonată, dar de facto nu a întreprins nimic serios la adresa Kremlinului. Moscova a testat această strategie în timpul războiului cu Georgia, când s-a grăbit ”să vină în ajutor poporului osetin asuprit”.

Războiul ideal pentru Kremlin este clipul generat la computer și difuzat la televiziunea centrală cum rachetele rusești cad peste Florida. Scopul este de a provoca daune inamicului fără a se bate pe-adevăratelea și să mintă populația prin crearea unei realități paralele.

Putin astfel respectă maxima liderului bolșevik Vladimir Lenin de a testa oponenții cu baioneta, mergând înainte dacă găsește terci și oprindu-se dacă se opintește în oțel.

Războaiele adevărate au costat foarte scump Federația Rusă, care a pierdut de două ori consecutiv în Cecenia (1994-1996, 1999-2000/2009), s-a făcut de rușine în Georgia (2008), care avea grosul armatei în Afghanistan și a fost nevoită să ceară pace deoarece aviația rusească bombarda populația civilă din localitățile unde nu erau unități militare, și a tolerat umilirea militară a aliatului Armenia din partea Azerbaijanului (2020).

Cel mai rușinos caz este distrugerea aproape completă, în 2018, a unui batalion format din mercenari grupului Wagner, veterani ruși din Donbass și militari sirieni, dotați cu tehnică grea, în Deir al-Zour, Siria. Timp de 4 ore, forțele speciale americane și combatanții kurzi au ucis circa 300 de atacanți, fără a pierde un singur om (câțiva kurzi răniți). Rezultatele acestei confruntări au șocat atât Kremlinul, cât și Washingtonul, din același motiv, dar ambele părți au preferat să diminueze rolul incidentului.

În aprilie același an SUA a distrus cu rachete o parte din infrastructura militară siriană, avertizând militarii ruși staționați acolo despre atac. Ultimii s-au retras de pe pozițiile marcate ca țintă, iar după bombardament au criticat ”agresiunea americană” de la televizor.

Rebeli pro-Kremlin în Ucraina sub camere TV. Imagine: TASS

Cu alte cuvinte, subliniază Novaya Gazeta, de fiecare dată când la orizont apare perspectiva unui război adevărat, în care Kremlinul nu va putea riposta cu grafică computerizată și minciuni despre copii crucificați, Moscova se preface că nu are nicio treabă. Acest lucru înseamnă că regimul lui Putin realizează care este starea reală a armamentelor rusești și cât de mult se pot bizui pe forțele armate într-o confruntare adevărată.

Or, invadarea Ucrainei din trei părți cu 100.000 de oameni, aviație și tancuri, nu se încadrează în noțiunea de război hibrid – preferatul lui Putin.

În astfel de circumstanțe Kievul va putea să se împotrivească mai ușor și aici explicația este simplă: insurgenții pro-ruși – susținuți de militarii din Rusia – pretindeau că reprezintă ”populația civilă asuprită” și se ascundeau în spatele civililor în timpul luptelor. Focul armatei ucrainene în direcția insurgenților într-adevăr putea distruge inclusiv obiecte civile sau ucide oameni pașnici, iar Occidentul nu avea rezolvare la această dilemă complexă.

Invazia, însă, este ceva diferit și nu lasă Rusiei prea multe șanse de izbândă. În primul rând, aceasta nu va putea găsi o justificare legitimă a agresiei nici în ochii lumii democratice și nici în ochii puținilor aliați pe care îi are, nici în ochii societății ruse și nici în ochii elitei de la guvernare. Teritoriile ocupate nu vor putea fi alipite legal la Federația Rusă și nici formarea unei administrații pro-ruse nu este fezabilă.

Prin comparație, ocuparea Crimeei a fost populară în societatea rusă deoarece nu au existat victime. Pe de altă parte, într-o invazie la scară mare trupele în înaintare cu siguranță vor nimeri sub focul dronelor turcești și americane. În Rusia poporul se va cutremura de numărul de înștiințări mortuare, iar elita se va revolta din cauza sancțiunilor care le vor diminua sau confisca averile furate și ascunse în Occident.

Există încă un motiv, fundamental, pentru care războiul adevărat nu va avea loc, mai scrie publicația:

4. Spre deosebire de războiul hibrid, care în principiu nu poate fi pierdut, într-un război adevărat există un risc real de a pierde. Dacă conceptul privind Novorosia reușea – excelent, însă în realitate s-a reușit acapararea doar a jumătate de județ ucrainean. Dar e ok și așa, trebuie doar de băgat tumoarea dată înapoi în Ucraina. Pentru Kremlin este bine oricum.

Publicația constată că întregul show cu mutarea de trupe este un bluff ordinar, parte din același război hibrid, cu scopul de a forța oponenții să facă concesiuni. Este reacția Rusiei la

• sancțiunile occidentale,
• refuzul de a cumpăra petrol și gaze naturale,
• acordul între Ucraina și SUA,
• refuzul Ucrainei de a primi raioanele ”infectate” înapoi, în condițiile Moscovei,
• raitingul în cădere liberă a lui Putin și partidului de la guvernare,
• eșecul de a șantaja Europa cu mâinile dictatorului belarus Alexandr Lukașenko.

SUA și UE au două opțiuni de răspuns: 1) să se sperie și să se așeze la masa tratativelor, 2) să garanteze Ucrainei asistență militară în volumul care va face victoria Kremlinului imposibilă.

Cât despre zarva în jurul subiectului privind riscurile de invazie, care ba se stinge, ba se aprinde, trebuie de ținut cont că sursele care lansează în presă rapoarte oficiale privind posibilele (!) riscuri, au nevoie de evenimente care ar justifica solicitările de majorare a bugetelor, cea mai mare parte a cărora depinde de pericolele semnalate, indiferent dacă sunt reale sau inventate.

Mercenari ruși în Ucraina. Imagine: Ministerul Apărării din Kiev