Armata ucraineană a rezistat și încă apără țara, orașele mari încă nu sunt în mâinile trupelor ruse, populația nu-i întâmpină pe agresori cu flori, aliații nu se grăbesc să-i sară în ajutor și toată lumea liberă s-a consolidat pentru a-l penaliza – toate aceste evenimente demonstrează că lucrurile pentru liderul de la Kremlin n-au mers conform planului sau au ajuns prea departe.

Orice plan de război este valabil exact până la primul contact cu inamicul. În calitate de fost ofițer KGB și politician experimentat, președintele Vladimir Putin era obligat să țină cont de această axiomă militară.

Șeful de la Kremlin a fost iritat cel mai mult, probabil, de faptul că Ucraina a obținut susținere practic totală de la comunitatea internațională, în timp ce Rusia s-a trezit în izolare cvazi-totală în doar trei-patru zile după începutul campaniei. Faptul că Occidentul, pe care Putin îl consideră ”decadent” și incapabil de apărare, s-a unit în jurul NATO și a decis să ajute Ucraina, l-a luat prin surprindere pe liderul rus.

Teritoriile ocupate de armata rusă în Ucraina. Imagine: New York Times

O speranță a fost China, unde există un regim prietenos lui Putin, dar săptămâna curentă băncile chineze de stat au restricționat finanțarea economiei rusești, inlusiv a tranzacțiilor cu resurse energetice, pentru a nu nimeri sub mașinăria sancțiunilor americane. Deși Guvernul de la Bejing nu a condamnat oficial agresiunea în Ucraina, acesta a reacționat cu apeluri către părți de a se așeza la masa tratativelor, condamnând astfel, indirect, acțiunile vecinului de la nord.

Totodată, Rusia a înțeles că nu va putea vinde dolarii și euro care îi are în rezervele internaționale, doarece cei care vor cumpăra vor călca automat pe grebla sancțiunilor.

În aceste condiții, amenințarea cu butonul roșu pare a fi rămas principalul as al regimului de la Moscova: pe 27 februarie 2022 șeful de la Kremlin a ordonat ca forțele nucleare strategice ruse să fi puse în regim de alertă. 

Ce înseamnă asta pentru restul lumii?

Putin a avertizat despre posibilitatea utilizării armelor nucleare încă pe 24 februarie, în timpul adresării televizate către națiune în legătură cu startul ”operațiunii speciale” în Ucraina. ”Toți cei care vor încerca să se stea în calea noastră... trebuie să știe că răspunsul Rusiei va avea consecințe de magnitudinea cărora istoria voastră încă n-a văzut”, a spus Putin cu aluzie la posibilitatea amestecului în ”treburile Rusiei”.

Doar că Occidentul și întreaga lume liberă n-a privit pasiv cum un dictator dezlănțuie un nou război în mijlocul Europei (din punct de vedere geografic, Ucraina se află în mijlocul continentului european), ci i-a înarmat până în dinți pe ucraineni și a blocat financiar agresorul.

Occidentul a făcut excepție doar pentru comerțul cu produse petroliere și gaze naturale, de care nu se poate lipsi la moment.

Șantajul cu arme nucleare nu este ceva de neglijat. Dacă Putin își atinge scopul în Ucraina, pericolul unui atac nuclear este practic zero. Dacă, însă, Ucraina începe a câștiga războiul convențional, se profilează două scenarii: Putin ar putea ordona un atac cu rachete cu focoase nucleare sau acceptă negocieri.

În primul caz, există două variante: de dragul supraviețuirii, conducerea militară ignoră ordinul și își izolează (arestează, anihilează) comandantul suprem. Anterior analiștii serviciilor secrete americane au admis posibilitatea ca elitele din Moscova – care au ce pierde acasă și vor să păstreze posibilitatea de a desfășura afaceri în străinătate – să organizeze o lovitură de stat și să înlăture actuala conducere politică, posibil cu susținerea unei părți a militarilor.

A doua variantă prevede ascultarea ordinului și astfel lucrurile ies urât de tot, pentru toată lumea. Mai jos este o imagine cu distanțele maxime la care rachetele nucleare rusești pot lovi ținte în Europa. 

Cum poate Putin să câștige?

În pofida eroismului și rezistenței din partea ucrainenilor, armata rusă încă poate câștiga acest război. O soluție pentru ei ar fi co-optarea regimului-frate din Belarus și a contingentului din Transnistria. Ambele regimuri mizează pe represiuni și propagandă pentru a supraviețui. Ca și liderul de la Moscova, dictatorul Alexandr Lukașenko nu are ce pierde decât izolarea internațională și ura propriilor cetățeni, cărora le-a furat votul. Răfuiala cu întregul popor după ce a pierdut alegerile prezidențiale în august 2020 și crearea artificială a crizei refugiaților în toamna și iarna anului trecut demonstrează că Lukașenko nu are restricții morale pentru a recurge la utilizarea forței.

Teoretic, Rusia ar putea să anunțe o mobilizare generală din rândul populației proprii, însă ultimele zile au arătat că majoritatea cetățenilor ordinari în Rusia nu susțin războiul. Putin riscă să recruteze trupe ”infectate” cu pacifism și deci ineficiente pe câmpul de luptă. Altă treabă sunt forțele belaruse loiale lui Lukașenko, gata să facă orice. Deși nici aici nu există garanții, și exemplul cu cecenii spune multe lucruri despre loialitatea cumpărată cu bani.

De notat că primele în Ucraina au intrat trupele marcate cu litera ”Z”, urmate de forțe mai dure marcate cu ”V”. Din secvențele video publicate în internet vedem că majoritatea prisonierilor ruși fac parte din unitățile ”Z” – tineri, fără experiență de luptă, dezorientați. Carne de tun care ar trebui să epuizeze forțele ucrainene. În privința unităților ”V” autoritățile ucrainene au avertizat că acestea sunt mai periculoase și au solicitat ajutorul cetățenilor pentru depistarea lor și transmiterea informației către militari. Câte tipuri de unități există sub alte litere și care este misiunea lor, este greu de spus.

O altă soluție este bombardarea sistematică și brutală a marilor orașe în Ucraina, până la distrugeri pe care guvernul lui Volodimir Zelenski nu și le poate permite. O astfel de evoluție i-ar aduce președintelui Ucrainei trista faimă de lider ce n-a putut preveni genocidul – al doilea genocid al ucrainenilor în istorie – și populația civilă nu l-ar ierta niciodată. Alegând între ocupație și exterminare, mulți dintre cetățeni ar prefera un guvern-marionetă.

Moscova are deja experiență în acest sens. În august 2008 Federația Rusă a invadat Georgia. Ca și ucrainenii, georgienii au opus o rezistență înverșunată. La fel, rușii nu au avansat prea mult în interiorul teritoriului georgian, în pofida superiorității numerice în soldați și tehnică de luptă. Dar Georgia a cerut pace, și asta pentru că aviația rusească a bombardat intens orașele și satele acestei țări.

Ce poate face o coaliție a statelor?

Știind imprevizibilitatea și obișnuința de decepție a președintelui rus, este dificil de a paria pe vreo-unul dintre scenariile de mai sus. Ceea ce nu înseamnă că nu există soluții.

În primul rând, introducerea sancțiunilor este un lucru corect și legitim. La început timide și ineficiente, ele au crescut ca formă și conținut, și cu timpul își vor face efectul.

Populația Rusiei nu este nici pe aproape pregătită pentru o revoluție, o astfel de mișcare fiind din timp decapitată de Putin (Boris Nemțov – asasinat, Alexei Navalnîi – încarcerat). Însă sub presiunea crescândă a cruzimii poliției nemulțumirea maselor se poate revărsa în acțiuni de nesupunere civilă și proteste stradale, cu consecințe imprevizibile, ceea ce elitele nu și-ar dori.

Pe de altă parte, Occidentul ar putea încuraja elitele Rusiei – oligarhii și generalii din grupul ”siloviki” – să răstoarne regimul lui Putin, care oricum ca lider este terminat. Fără autoritate și paranoic, el este periculos chiar și pentru aliații de la guvernare.

Putin în ședință cu generalii în Kremlin. Imagine: Kremlin

Unii jurnaliști au remarcat că președintele păstrează o distanță fizică enormă față de persoanele cu care vorbește, acest lucru este ușor de desprins din pozele de la întâlnirea cu Emmanuel Macron, președintele Franței, ședința cu membrii propriului Consiliul Superior de Securitate, și multe altele. Acest fapt demonstrează o lipsă de încredere în toți cei din jur și probabil că acest sentiment este reciproc.

Totodată nu trebuie să uităm că NATO este o coaliție unde sunt trei puteri nucleare – SUA, Marea Britanie și Franța. Deși nu se pune problema – și sperăm că niciodată nu va avea loc așa o ocazie – de a face uz de rachete nucleare, NATO ar putea apela la alte puteri nucleare de a forma un front comun, informal, împotriva oricărui șantaj cu astfel de arme. O declarație comună semnată de cele trei state NATO + China + India + Pakistan + Israel (Coreea de Nord e un caz aparte), cu ștampila ONU și susținere din partea comunității mondiale ar putea să conțină un avertisment puternic la adresa Rusiei că amenințarea cu arma nucleară este inacceptabilă.

Trebuie de amintit militarilor că toate persoanele care sunt în lanțul de luare a deciziei privind activarea butonului roșu trebuie să știe că vor fi trași la răspundere personală pentru utilizarea armelor nucleare.

În pofida divergențelor între aceste țări, iminența unui conflict nuclear, care se poate răspândi și în alte regiuni ale planetei, este o perspectivă prea sumbră și motivează apariția unei alianțe pentru non-proliferarea atomului în scopuri militare, fie chiar și temporară.

În anul 1990 Ucraina a renunțat la mii de focoase nucleare moștenite de la URSS, în schimbul garanțiilor marilor puteri pentru independența și suveranitatea națională. Exemplul cu Ucraina trimite, din păcate, un semnal puternic celor care au sau intenționează să-și tragă bombe și rachete cu încărcătură nucleară – acestea reprezintă cea mai bună garanție de securitate.

În concluzie, este clar deja că Vladimir Putin, intoxicat de propria propagandă, și-a subestimat inamicul, Ucraina, dar și întregul Occident. Tot așa de adevărat este că Ucraina și țările NATO, care au fost prea indulgente cu liderul de la Kremlin, au subestimat pericolul unui regim anti-democratic.

Anterior, News-Cafe.eu a adus argumente credibile, din punctul nostru de vedere, precum că șansele unui război în inima Europei, sub nasul NATO, sunt minime – prea mari erau mizele. Însă am greșit, subestimând natura de parior a lui Putin, care a ridicat mizele până la ”totul sau nimic”.

Pace tuturor.