La 22 iunie 1941 – adică exact 81 de ani în urmă – Germania lui Adolf Hitler a atacat Uniunea Sovietică, guvernată de un alt tiran, Iosif Stalin. Lovitura a fost atât de puternică, încât agresorii au înaintat sute de kilometri în primele zile, iar apărătorii și-au revenit abia lângă Moscova câteva luni mai târziu.

Istoricii sovietici afirmă că invazia a fost o surpriză și că țara nu a fost pregătită de apărare. Prima parte a acestei afirmații este falsă, a doua ar putea să fie adevărată.

Asta deoarece chiar trupele sovietice se pregăteau de invazia teritoriilor ocupate de nemți. Cel care intenționează să atace nu se gândește la apărare.

Aperitive teritoriale

În perioada între primul război mondial și până la apariția primelor rachete intercontinentale, arta războiului s-a bazat masiv pe conceptul de securitate care spune că victoria într-un conflict armat de amploare este mai probabilă în cazul în care ai un teritoriu-tampon vast; acest crez i-a făcut pe Adolf Hitler și pe Iosif Stalin să ajungă la o înțelegere privind împărțirea Europei în zone de influență, adică de ocupație.

Primul motiv este că noile regiuni alipite oferă resurse suplimentare pentru mașina de război – inclusiv carne de tun, produse alimentare, infrastructură de apărare. Un alt argument ar fi că distanța de la hotare până la capitală contează, deoarece căderea capitalei distruge moralul trupelor și este umilitoare pentru conducerea țării. De asemenea, în cazul retragerii, există posibilitatea de a ridica mai multe linii de apărare în adâncul teritoriului, încetinind înaintarea inamicului și mobilizând forțe noi între timp.

Harta Europei în anul 1940. Imagine: Wikicommons

Acestea ar fi, reieșind din conceptul de securitate în baza controlului teritorial, cauzele pentru care Hitler și Stalin s-au grăbit să captureze statele mici din Europa Centrală și de Est. Astfel, Germania a ocupat Austria, Cehia, Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Franța. La rândul său, URSS a ocupat Estonia, Letonia, Lituania, estul României, și o parte din Finlanda.

Cei doi beneficiari ai Pactului Molotov-Ribbentrop au desfășurat și o campanie militară comună împotriva Poloniei, fiecare luând câte o jumătate de țară.

Documentele publicate de arhivele de la Kiev și parțial de celea de la Moscova arată că țările prinse între Germania și URSS au servit, de fapt, doar ca aperitiv pentru ceea ce trebuia să urmeze. Deși planurile conțineau formulări diferite: furerul visa să vadă al Treilea Reich, iar ”tătuca popoarelor” vroia să-i bage pe europeni în comunism. Ambii dictatori, însă, aveau același scop final – dominarea absolută în Europa, iar obstacolele majore în calea acestui scop erau aceleași două puteri: Germania – pentru Stalin, și Uniunea Sovietică – pentru Hitler.

Lovește primul, lovește tare

Pentru consemnare – deși a fost atacată pe 22 iunie 1941, Uniunea Sovietică a intrat în războiul doi mondial mult mai devreme și nu a fost nicidecum un stat pașnic.

Pe 1 septembrie 1939 Hitler a invadat Polonia, iar pe 17 septembrie Stalin a înfipt baioneta în spatele polonezilor înaintând dinspre est, sub pretextul de eliberare a slavilor apuseni. Wehrmacht-ul și Armata Roșie au desfășurat o paradă militară comună în orașul ocupat Brest cu ocazia victoriei asupra vecinului.

Parada comună a sovieticilor și naziștilor în Brest, Polonia. Imagine: arhivele

În aprilie 1940, Hitler atacă Danemarca și Norvegia, iar în mai armatele germane intră în Belgia, Olanda și Luxembourg și Franța.