Declanșând războiul împotriva Ucrainei, conducerea de la Kremlin a urmărit câteva obiective strategice. Unu, este încercarea de a reface imperiul rus și a repeta povestea despre grandoarea Moscovei, cu jaful ulterior al teritoriile ocupate. Doi, revizuirea ordinii mondiale în favoarea regimurilor autocratice și dictaturilor, umilind totodată Occidentul și, în particular, rivalul principal - SUA. Trei, canalizarea nemulțumirii ascendente a populației de situația în interiorul Federației Ruse, ca rezultat al corupției totale și gestionării proaste a economiei, către eternii ”dușmani externi”.

Aceste scopuri urmau a fi atinse prin violență și minciună. Doar că ”operațiunea specială” nu a mers conform planului și Rusia va suporta consecințe grave în rezultatul înfrângerii iminente în acest război. Evenimentele din ultimele luni sugerează că prețul pe care îl va plăti societatea rusă va lua forma unui război civil.

Agresor profesionist

Ucraina nu este primul stat atacat de Rusia după dezmembrarea URSS. Dacă urmărim cronologia conflictelor armate cu participarea Rusiei în ultimele trei decenii, vedem o activitate plină de zângănit de arme:

• 1991-93: Războiul civil în Georgia. Susținerea armată a Moscovei în favoarea rebelilor.
• 1992: Războiul ruso-moldovenesc. Ocuparea regiunii transnistrene a Republicii Moldova.
• 1992-93: Susținerea militară a separatiștilor din Abhazia împotriva Georgiei, într-un război provocat de Rusia. Ocuparea Abhaziei.
• 1992-97: Conflictul armat în Tadjikistan, cu participarea forțelor ruse de partea trupelor guvernului.
• 1994-96: Primul Război Cecen. Înfrângerea militarilor ruși.
• 1999: Conflictul armat în Daghestan. Trupele ruse au anihilat mișcarea islamistă în regiune.
• 1999-2009: Al Doilea Război Cecen. Retragerea trupelor ruse cu susținerea în paralel a forțelor pro-Moscova.
• 2008: Invadarea Georgiei ca urmare a conflictului armat între Georgia și Osetia de Sud. Ocuparea Osetiei de Sud.
• 2009-2017: Ciocniri armate cu militanții islamiști și pro-independență în republicile caucaziene din componența Rusiei.
• 2014: Prima invazie în Ucraina. Sponsorizarea separatismului în Donbas și ocuparea peninsulei Crimeea.
• 2015-prezent: Participarea în războiul civil din Siria, de partea regimului lui Al Asad.
• 2018-prezent: Participarea în războiul civil din Republica Centrală Africană.
• 2022: Al doilea război ruso-ucrainean. În desfășurare.

Voluntari moldoveni în așteptarea unui atac din partea cazacilor ruși, Transnistria. Imagine: arhiva

La această listă (incompletă) putem adăuga ațâțarea războiului azero-armean, experdierea unui contingent pentru înăbușirea protestelor în Kazahstan și alte operațiuni indirecte și hibride. Unde nu a participat direct, Rusia a sponsorizat una dintre părțile conflictului, încurajând separatismul și dezbinarea. Unde a putut, Kremlinul a anexat teritorii și a lăsat dovezi de atrocități demne de Haga.

Mentalitate cu praf de pușcă

Războaiele frecvente au lăsat o amprentă puternică în mentalitatea colectivă a cetățenilor ruși, care au învățat că singura sau cea mai eficientă metodă de a rezolva disensiunile este violența, forța brută. Astfel se explică și susținerea internă masivă pentru campania militară actuală a Moscovei în țara vecină.

Negocierea și concesiunea au fost șterse din vocabular odată cu lansarea gazelor toxice în teatrul Nord-Ost din Moscova, în 2002, sau tragerea cu obuze asupra școlii Beslan în Daghestan, în 2004, operațiuni care au rezultat cu uciderea rebelilor și a ostaticilor deopotrivă.