Istoriografia imperială țaristă justifică alipirea teritoriilor populate de ucraineni – cea mai mare parte a vechii Rusii Kievene – prin actul de unire încheiat pe 18 ianuarie 1654 la Pereiaslavl, pe atunci un oraș ce intra în componența regatului polono-lituanian Reci Pospolita. De atunci, istoricii sovietici, iar acum și cei din Federația Rusă modernă repetă într-una că ”reunificarea” popoarelor rus (care de facto nu exista în secolul 17) și ucrainean a fost o alegere benevolă a părților.

Anul 1654 este considerat astfel un punct de temelie în construcția imperiului rus, în care ucrainenii – și alte popoare ocupate – au fost priviți în cel mai bun caz ca ”frați mai mici”, dar în realitate au fost înrobiți de elita moscovită la fel cum erau înrobiți țăranii din knezatele controlate de Moscova.

Ce s-a întâmplat, totuși, în iarna anului 1653-54? De ce ucrainenii și rușii tratează diferit acest subiect?

Răzcoala anti-poloneză

În perioada respectivă cea mai mare parte a teritoriilor fostei Rusii Kievene a fost sub controlul federației medievale Reci Pospolita (Rzeczpospolita), care cuprindea actuala Republică Belarus, Ucraina, Polonia și republicile baltice. Rolul altor națiuni decât polonezii și lituanienii în guvernarea acestei monarhii elective a fost minor, dreptul la autonomie politică fiind suprimat de nobilimea privilegiată.

Reci Pospolita în hotarele anului 1569. Imagine: Wikipedia

În aceste condiții, hatmanul ucrainean Bogdan-Zinovii Hmelnițki, care a reușit să unească cea mai mare parte a căzăcimii ucrainene și a mobilizat trupe tătare din Crimeea, a ridicat în 1648 o răscoală împotriva Reci Pospolita. Hatmanatul (statul cazacilor ucraineni) declarat independent de Oastea Zaporojeană era, însă, prea slab pentru a rezista armatei polono-lituaniene și cazacii au convocat Rada (adunarea cea mare) pentru a aproba încheierea unei alianțe militare cu Țaratul Moscovit, ca actori politici egali.

Trebuie de menționat că patru puteri mari pretindeau la controlul asupra Hatmanatului – Reci Pospolita, împotrivă căreia cazacii s-au răsculat, Poarta Otomană, care era străină ucrainenilor din punct de vedere religios și cultural, Hanatul Crimeei, cu care s-au certat de nenumărate ori, și Țaratul Moscovit, cu care împărtășeau aceeași religie și aveau rădăcini istorice comune din Rusia Kievană.

Bogdan Hmelnițki (stânga) și țarul moscovit Alexei Mihailovici. Imagine: Getty Images

Hmelnițki a ales Moscova, sperând că o alianță cu țarul va ajuta la independența căzăcimii sau cel puțin la o autonomie largă în componența statului polonez. Din acest motiv unii istorici de la Kiev îl acuză că a trădat interesele ucrainenilor, în timp ce istoricii de la Moscova îl consideră un erou. Dat fiind contextul socio-politic complicat din perioada respectivă, dezbaterea privind rolul hatmanului nu este finalizată nici astăzi.

Jurămintele de credință

Care au fost, în realitate, condițiile tratatului adoptat de Rada de la Pereiaslavl? Informațiile în acest sens sunt contradictorii și depind de sursa de inspirație.

Versiunea ucraineană. Potrivit înțelegerilor între Bogdan Hmelnițki și țarul Alexei Mihailovici – al doilea monarh moscovit din dinastia Romanov – moscoviții stabileau un protectorat asupra statului autonom al cazacilor în schimbul ajutorului militar împotriva polonezilor. Cazacii urmau să jure credință țarului, iar reprezentanții țarului trebuia să jure credință hatmanului.