Acum Stephenson face parte din echipa SpaceX, fiind recrutat de Elon Musk pentru a-l ajuta să organizeze o cursă de mașini pe suprafața Lunii.
Musk planifică să lanseze vehiculele către satelitul natural al Pământului în octombrie 2021, la bordul unei rachete Falcon 9. Pe Lună cele două mașini vor fi aduse la sol și tractate de aterizatorul Nova-C al companiei Intuitive Machines.
Frank Stephenson va contribui la designul celor două mașini care vor pleca spre Lună. Acestea nu vor avea piloți și vor fi dirijate de la distanță.
Elon Musk a atras în acest proiect și două echipe de liceeni, care vor avea dreptul de a sugera soluții de design și vor participa la construcția mașinilor.
Tot liceenii vor fi cei care se vor întrece la viteză pe Lună, prin telecomandă.
Provocările pe care aceștia au trebuit să le confrunte au inclus curse cu drone și vehicule autonome, jocuri electronice și o competiție privind antreprenoriatul spațial.
Concursul pentru selecția echipelor de liceeni deja s-a încheiat – câștigătorii sunt Team Atlas din Buenos Aires, Argentina, și Team Ilstar din Shanghai, China. Acestea au finalizat schițele de design în doar patru săptămâni, iar Stephenson va perfecționa ceea ce au făcut copiii.
Cursa propriu-zisă va fi organizată de Moon Mark, o companie multimedia și educațională, iar cel de-al patrulea partener în acest proiect este firma de tehnologii Lunar Outpost.
„Acesta este un proiect care ajută la dezvoltarea inovatorilor viitorului, permițându-le să aibă vise mari și să realizeze că nimic nu este imposibil. […] Spațiul este un loc fascinant, fiind încă neexploatat pentru designerii în devenire și aștept cu nerăbdare să împărtășesc o parte din cunoștințele mele celor implicați în acest proiect inovator”, a spus Stephenson într-un comunicat.