În antichitatea ajustată la vârsta Universilui, planeta Marte era o lume cu multă apă, însă datorită dimensiunilor, aceasta nu avea cum să-și păstreze oceanele și râurile.

Pe scurt: Marte n-a avut nicio șansă să scape de deshidratare, din cauza dimensiunilor mici. Aceasta este concluzia unui nou studiu publicat de Universitatea Washington din St. Louis. Potrivit autorilor studiului, care și-au bazat cercetările pe datele trimise de roboții marțieni Curiosity și Perseverance, ”planeta roșie” avea în trecutul îndepărtat resurse acvatice imense, fiind acoperită de râuri, lacuri și chiar un ocean de asupra celei mai mari părți a emisferei nordice. 

Marte a pierdut apa și aproape întreaga atmosferă acum circa 3,5 miliarde de ani, fiind literalmente măturate în cosmos. Acest eveniment dramatic se datorează faptului că planeta a pierdut câmpul magnetic global, care – consideră autorii studiului – îi proteja aerul de particulele încărcate ale Soarelui. În prezent ei suspectează că unele cantități mici de apă în stare ghețoasă și posibil lichidă există sub crusta planetei. 

Dimensiunea planetei este crucială

Opinia respectivă este împărtășită de aproape întreaga comunitate științifică, care, însă, nu putea răspunde la întrebarea de ce, totuși, câmpul magnetic al planetei Marte nu a rezistat așa cum rezistă câmpul magnetic al Pământului? 

Cauza pe care o invocă profesorul asistent Kun Wang, care studiază științele planetare la Universitatea Washington, are o importanță deosibită pentru viitoarele expediții în căutare de lumi habitabile, scrie publicația de specialitate Space. 

"Soarta lui Marte a fost pecetluită de la bun început. Probabil că există un anumit prag în ce privește dimensiunile minime ale unei planete solide, ca o cerință pentru a reține suficientă apă în stare lichidă, care la rândul ei permite crearea condițiilor de viață și generarea mișcărilor tectonice.

Marte nu se încadrează în această cerință”, a spus Wang. 

Echipa lui Wang a examinat 20 de meteoriți marțieni, selectați astfel încât aceștia să asigure o reprezentare echitabilă a compoziției planetei roșii. Cercetătorii au măsurat abundența diferitori izotopi de potasiu din pietre, care aveau vârste cuprinse între 200 de milioane și 4 miliarde de ani. Potasiul (K) a fost ales pentru a depista elemente mai ”volatile” și compușii acestora, gen apa, care tranzitează la starea gazoasă la temperaturi relativ joase. Ei au descoperit că Marte a pierdit o cantitate mult mai mare de substanțe volatile în perioada formării decât Pământul, ultimul având masa de 9 ori mai mare decât masa planetei roșii. 

Pe de altă parte, Marte s-a descurcat mai bine la reținerea substanțelor volatile decât satelitul natural al Pământului, Luna, sau asteroidul Vesta – ambele corpuri fiind mai mici și mai uscate decât Marte. 

”De unde avem o abundență atât de mică de elemente volatile și compușii lor pe planete diferențiate față de meteoriți nediferențiați a fost mult timp o întrebare fără răspuns. Descoperirea corelației dintre compoziția isotopică a potasiului și gravitația planetară deschide un nou capitol, cu implicații cantitative importante privind perioada și modul în care planete diferențiate primesc și pierd substanțele volatile”, a precizat Katharina Lodders, co-autoarea studiului și profesor-cercetător în științe planetare la Universitatea Washington. (”Diferențiat” se referă la corpuri cosmice care în interior sunt compuse din diferite straturi – crustă, mantie, miez.) 

Utilitatea practică

Studiul publicat în revista ”Proceedings” a Academiilor Naționale de Științe, cumulat cu lucrările precedente la subiectul respectiv, sugerează faptul că dimensiunea mică este un pericol pentru planetele cu mediul favorabil vieții. Planetele de tip Bantam pierd un volum mare de apă în timpul formării și câmpul lor magnetic se ”stinge” relativ prematur, ceea ce rezultă în subțierea atmosferei. Prin contrast, câmpul magnetic al Pământului este încă puternic și dinamul din centrul planetei pare să funcționeze normal. 

Rezultatele studiului vor fi de mare ajutor astronomilor în căutare de exoplanete, adică lumi extraterestre habitabile. 

"Acest studiu scoate în evidență concluzia că diapazonul de dimensiune pentru planete este foarte limitat, astfel încât acestea să aibă suficientă – dar nu prea multă – apă pentru a evolua până la condiții când mediul de la suprafață devine propice pentru a fi ospitalieră. Astronomii care caută lumi noi au obținut informții utile pentru a se ghida în această activitate”, a declarat un alt co-autor, Klaus Mezger de la Centrul pentru Spați și Habitat a Universității din Berna, Elveția. 

Totodată savanții consideră că planeta Marte dispune încă de rezerve acvatice care ar putea să asigure un habitat limitat. De asemenea, lunile Jupiterului – Europa – și a Saturnului – Enceladus – au oceane subterane masive sub crusta de ghiață, care ar putea conține organisme vii.