Fișierele secrete ale fiscului american sau cum ultra-bogații evită impozitele


O organizație non-profit ce investighează cazurile de abuz de putere a obținut un volum vast de informații confidențiale, care scoate la lumină un sistem fiscal nedrept în SUA.

ProPublica a publicat, în baza acestor informații, o investigație despre cum persoanele ultra-bogate de genul Jeff Bezos, Elon Musk sau Warren Buffet achită sume mici la bugetul public, iar alteori plătesc nimic.

Documentele care sunt în prezent analizate de economiștii ProPublica se referă la o perioadă de peste 15 ani și permite contribuabililor ordinari să arunce o privire la întreaga activitate financiară a celor mai bogați compatrioți, inclusiv veniturile personale, investițiile, tranzacțiile bursiere, câștigurile din jocurile de noroc, și chiar rezultatele auditului.

Extrasele obținute de la surse din cadrul Serviciului Venituri Interne (IRS – Internal Revenue Service) arată că Bezos, fondatorul miltimiliardar al companiei Amazon, nu a plătit niciun cent la bugetul federal în anii 2007 și 2011. Nici Musk, CEO la Tesla și SpaceX, nu a achitat niciun impozit în anul 2018. Comportament similar a fost depistat și în cazul lui Michael Bloomberg, George Soros, Bill Gates, Warren Buffet, Rupert Murdoch, Mark Zuckerberg și alții.

”Luate împreună, aceste date demolează mitul de temelie al sistemului fiscal american: că fiecare își plătește partea echitabilă și cei mai bogați americani plătesc cel mai mult. Registrele IRS arată că cei mai bogați pot – în mod perfect legal – să plătească impozite pe venit care reprezintă doar o mică parte din sutele de milioane, dacă nu miliarde, în timp ce averea lor crește în fiecare an. În același timp, mulți americani trăiesc de la salariu la salariu, adunând puțină avere și plătind guvernului federal un procent din venituri, care crește pe măsură ce cresc și veniturile”, subliniază autorii investigației.

În anii recenți, venitul mediu al unei gospodării în SUA a constituit circa 70.000 de dolari pe an, din care 14% au fost transferate fiscului. În 2021 rata maximă a impozitului pe venit a ajunst la 37% pentru cuplurile care câștigă mai mult de 628.300 USD.

Acest mecanism însă nu este aplicabil și persoanelor super bogate, care pur și simplu ocolesc sistemul, notează ProPublica.

Averile, veniturile și impozitele plătite de 4 cei mai bogați oameni din SUA, 2014-2018. Imagine: ProPublica

Acestea fac uz de strategii financiare care nu sunt accesibile contribuabililor ordinari. Un moment-cheie este că legislația SUA nu permite impozitarea averii care este păstrată în valori mobiliare și imobiliare de genul acțiunilor, hârtiilor de valoare și proprietăților – decât dacă aceste sunt vândute.

Astfel, ProPublica a efectuat o analiză comparativă pentru a vedea câte impozite au achitat 25 cei mai bogați americani în fiecare an în comparație cu averile lor estimate de revista financiară Forbes, în aceeași perioadă.

Potrivit Forbes, în perioada 2014-2018 averea celor 25 de miliardari a crescut cu 401 miliarde de dolari, din care 13.6 miliarde au fost transferate fiscului federal. Deși pare o sumă enormă, notează ProPublica, ea reprezintă doar 3,4% din total – aceasta fiind de fapt cota reală de impozitare pe parcursul celor 5 ani.

Tabloul este foarte diferit în cazul clasei de mijloc: averea unui american tipic cu vârsta între 30 și 40 de ani, angajat în câmpul muncii, a crescut în medie, în aceeași perioadă, cu circa 65.000 de dolari (post-impozite), ceea ce se datorează în principal re-evaluării locuinței. Datorită, însă, faptului că cea mai mare parte a venitului au fost salariile, taxele lor au fost aproape la fel de mari - aproape 62.000 de dolari în 5 ani.

Comparația averii și impozitelor achitate de Jeff Bezos cu averea și impozitele achitate de un contribuabil ordinar în SUA. Imagine: ProPublica

Revelațiile respective au fost publicate într-un moment crucial pentru istoria SUA: Congresul dezbate propunerile Casei Albe de a majora impozitele pentru cu venituri mari la un nivel fără precedent, iar succesul sau eșecul inițiativei președintelui Joe Biden va fi un model de urmat și pentru alte țări.

Însă întreaga conversație în jurul impozitelor este o capcană, consideră analiștii ProPublica – tema dominantă este dacă limita de sus a impozitării va fi 37% sau 39,6%, adică se referă doar la veniturile raportate, fără a aduce atingere averilor păstrate în valori mobiliare sau imobiliare.

Deși o parte din managerii de fonduri fiduciare sau investiții vor plăti totuși mai multe impozite, vasta majoritate din cei 25 de miliardari nu vor simți vreo schimbare.

Autorii investigației au concluzionat că în timp ce averea miliardarilor crește până la niveluri astronomice, iar ei achită o porțiune minusculă la fisc, un contribuabil tipic plătește mai multe impozite decât reușește să acumuleze de-a lungul vieții. Mai mult:

funcționarii IRS pornesc cele mai multe dosare de audit pe numele contribuabililor din zonele sărace, decât pe numele celor putrezi de bogați, notează sursa citată.

ProPublica nu a divulgat sursa scurgerilor de informații și a promis să detalieze schemele care ajută ultra-bogații să se eschiveze de la obligații fiscale sau să păcălească sistemul.

Investigația nu cuprinde și averile sau operațiunile înregistrate în jurisdicțiile offshore, paradisuri fiscale cu regim special de impozitare, și nici nu menționează donațiile sau actele de caritate financiară, care sunt pe larg practicate de cei avuți în SUA.

Va continua...

Sursa: ProPublica



Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO