Republic va achiziționa platforma Seedrs la preț de 100 de milioane de dolari


Scopul tranzacției este de a crea prima platformă globală de investiții private pentru clienți în America de Nord și Europa.

Firma americană de tehnologii financiare Republic a anunțat că va achiziționa una dintre cele mai mari platforme de investiții private în Europa - Seedr – pentru a crea o piață globală pentru investiții private de la clienți din America de Nord și Europa.

Această operațiune vine la peste o lună după ce Republic a strâns finanțare în valoare de 150 de milioane de dolari în runda a doua de plasamente financiare, prin Valor Equity Partners. Expansiunea fintech-ului din SUA în Europa face parte din strategia companiei de a oferi servicii de crowdfunding și investiții în peste 100 de țări, au anunțat Republic și Seedr într-un comunicat de presă comun.

Republic este una dintre cele mai notorii companii americane care intermediază investiții private – atât la nivel particular cât și la nivel de persoane juridice – în startup-uri, imobiliare, cripto-valute, jocuri și muzică, și multe altele. În prezent platforma gestionează fonduri de aproape 1 miliard de dolari și deservește 1,5 milioane de utilizatori.

Seedrs, pe de altă parte, este prima platformă reglementată pentru crowdfunding cu hârtii de valoare în lume, cu sediul la Londra, și a atras până recent aproape 1,5 miliarde de lire sterline în diverse proiecte. Unul din proiectele găzduite de Seedr este banca digitală Revolut, care acum este evaluată la peste 33 de miliarde de dolari SUA.

Conexiunile de afacere între Republic și Seedrs datează încă cu anul 2017. Britanicii au oferit servicii de consultanță conducerii firmei americane, și ambele părți s-au promovat reciproc pentru a atrage un număr mai mare de investitori.

La nivel de management, directorul executiv al Seedr, Jeff Kelisky, se va alătura consiliului de guvernare a firmei Republic dar va rămâne și la conducerea nemijlocită a subsidiarei din Londra. Acționarii Seedr vor primi totodată câte 23,59 lire în cash pentru fiecare acțiune sau acțiuni din portfoliul Republic, la alegere.

Tranzacția urmează a fi aprobată de Autoritatea de Conduită Financiară a Marii Britanii și acționarii Seedr. După aprobare de către toate părțile ea ar putea fi finalizată la începutul anului 2022.



Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO