Care va fi soluția problemei ecologice cauzate de Tesla în Germania


După ce a construit-o într-un timp record, compania americană Tesla a anunțat sute de posturi vacante la uzina Gigafactory Berlin, în pofida faptului că nu are deocamdată undă verde pentru operarea uzinei.

Lucrul va începe imediat după ce compania va obține autorizația de operare de la administrația regională a landului Brandenburg pentru a începe producerea automobilelor și bateriilor electrice, sub același acoperiș.

Gigafactory Berlin a subdiviziunii Tesla Europa se află lângă localitatea Grunheide, la circa 100 de kilometri est de capitala germană. Germania, cu legislația strictă și reguli pro-mediu și mai stricte, nu a fost aleasă la întâmplare.

Această țară are tradiții puternice în domeniul ingineriei și construcției de mașini. Aici este patria brandurilor Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen, Porsche, Audi și Opel, și a unei armate de ingineri talentați. Parțial acest fapt explică de ce Elon Musk, șeful și co-proprietarul companiei, predispus spre ironie, a ales să produsă modelul Tesla 3 cât mai aproape de concurenți.

Problemele ecologice

Totuși, Tesla încă nu are toate actele necesare pentru a începe procesul de producție și, având în vedere faptul că uzina a fost construită pe un bazin subteran cu apă potabilă – unde o parte din resurse s-au retras imediat – și a defrișat un teritoriu împădurit, distrugând un habitat pentru animale sălbatice, multașteptata autorizație de operare ar putea să-i genereze probleme cu deschiderea.

Pentru a câștiga de partea sa localnicii, Tesla a organizat săptămâna trecută o excursie la uzină pentru circa 9.000 de persoane selectate din rândul fanilor și proprietarilor de autoturisme Tesla.

Tesla a permis vizitatorilor să arunce o privire în interiorul uzinei.

Musk își arată respectul față de inginerii germani.

Decizia privind eliberarea autorizației nu va fi una ușoară însă. Încălcările legislației ecologice de către Tesla au început încă în anul 2019, când a fost pusă prima piatră de temelie a uzinei și au avut loc primele proteste (anemice), și unii politicieni încă insistă asupra penalizării.

Astfel, cerințele foarte înalte față de mediu și nevoia de a respecta legislația oferă puține șanse ca problemele ecologice să fie trecute cu vederea. Cum exact vor soluționa acest aspect, este încă neclar.

De ce Germania?

Anterior s-a vehiculat că, în afară de Portugalia și Olanda, un candidat potrivit pentru Gigafactory a fost Marea Britanie, fapt confirmat de miliardar. Doar că acesta a preferat să evite incertitudinea legată de Brexit și relațiile cu un guvern care a anulat subvențiile la procurarea vehiculelor electrice.

Și asta deși sistemul fiscal britanic este mai atractiv în unele privințe decât cel german. În Regatul Unit impozitul pe venit pentru companii este de 19%, iar impozitul pe dividende are două nivele – de bază cu 7,5% și superior cu 32,5%.

Prin comparație, sistemul fiscal german este mai puțin atractiv: impozitul pe venit pentru persoanele juridice este ceva mai mic de 30%, iar cel pe dividende constituie 25%. Mai mult – potrivit legilor germane, impozitele pentru anul care începe sunt achitate în avans, în baza calculelor pentru anul care se încheie.

Pe de altă parte, în Germania producătorii auto și guvernul oferă subvenții la cumpărarea mașinilor electrice, în sumă de €6.000.

Totodată Germania are o reputație bună datorită forței de muncă calificate și inginerilor talentați, ceea ce se înscrie în ambiția lui Elon Musk de a produce 10.000 automobile pe săptămână sau jumătate de milion într-un an. Situl companiei afișează sute de posturi vacante pentru Gigafactory. 

Dacă privim harta economică a Germaniei, dar mai ales harta cu locațiile uzinelor unde sunt fabricate automobilele, vom vedea că estul țării este mai puțin ”populat” cu întreprinderi decât vestul, iar astfel încât devine clar de ce Gigafactory a fost construit în est, lângă capitala cu peste 3,6 milioane de locuitori.

Majoritatea întreprinderilor de asamblare a vehiculelor se află în vestul și sudul Germaniei.

 

Pandemia a afectat serios economia Germaniei – multe firme s-au închis și mulți nemți și-au pierdut joburile. Astfel, crearea noilor locuri de muncă este ca o sursă nouă de oxigen pentru noul guvern federal, care preferă să ajungă la o înțelegere amiabilă cu gigantul american.

Indiferent dacă vor învinge principiile pro-mediu, sau nevoia economică, sau reputația investițională, soluția problemei dintre Tesla și autorități va fi garantat de natură financiară.



Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO