Un asteroid cât un zgârâie-nor se va apropia de Pământ pe 18 ianuarie


Distanța minimă va fi de 5 ori mai mare decât distanța la care Luna orbitează planeta noastră.

Agențiile aerospațiale – inclusiv NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA) – confirmă că roca numită (7482) 1994 PC1 reprezintă un obiect cosmoc potențial periculos.

Având diametrul de circa 1 kilometru, acesta va trece pe lângă noi cu o viteză de 19.56 de kilometri pe secundă, la distanța de 0,013 unități astronomice sau peste 1,93 milioane de kilometri, și va putea fi observată cu un telescop pentru amatori. Savanții sunt unanimi că nu există vreun pericol de coliziune cu Pământul. 

Pentru comparație, Luna orbiteaza Terra la distanța de 384.400 de kilometri.

Dimensiunea asteroidului este mai mare decât cea mai înaltă clădire existentă în prezent - Burj Khalifa din Dubai, fiind comparabilă doar cu Turnul Jeddah din Arabia Saudită, care după finalizare va avea o înălțime de peste un kilometru.

Potrivit portalului de urmărire a corpurilor cosmice EarthSky, un asteroid de aceste dimensiuni lovește Pământul odată în 600.000 de ani.

Asteroidul (7482) 1994 PC1 va reveni pe traiectoria de apropiere de Pământ în anul 2105, arată calculele savanților. A fost descoperit în anul 1994 de către astronomul Robert McNaught de la Observatorul Siding Spring din Australia.

Informații mai detaliate despre acest asteroid din clasa Apollo pot fi accesate pe portalul dedicat cercetărilor cosmice ResearchGate.net.

Doi asteroizi mai mici - 2021 YQ și 2014 YE15 au trecut în apropiere de Pământ pe 5 și 6 ianuarie curent, respectiv, iar pe 7 ianuarie ne va face o ”vizită” un al treilea, cu dimensiuni de numai 3,2 - 7,1 metri. 

În total în prima lună a anului sunt așteptați 10 asteroizi. Ceilalți șase sunt 2013 YD48, 2021 BA, 2022 AB, 2018 PN22, 2018 PN22, și 2021 BZ.



Do you believe North Korea will send troops to Ukraine?

View all
No, it will not
Yes, it will
Perhaps a few observers or consultants