O firmă din Israel a imprimat cea mai mare felie de carne artificială


Bucata de steak cu greutatea de 104 grame a fost obținută din celule reale de grăsime și mușchi cultivate în laborator.

MetaTech 3D, o companie fondată în Israel în anul 2019, a anunțat într-un comunicat că celulele folosite la prepararea cărnii au fost produse folosind un proces avansat și brevetat care începe prin izolarea celulelor stem din țesut bovin și multiplicarea acestora. La atingerea unei mase celulare suficiente, celulele stem au fost transformate în bio-cerneală compatibilă cu bio-imprimanta 3D construită de MetaTech. 

Cerneala biologică a fost tipărită în straturi conform unui design digital cu instrucțiuni privind structura produsului. Ulterior produsul imprimat a fost plasat pentru maturizare într-un incubator, iar acolo celulele stem imprimate au fost diferențiate în celule de grăsime și celule musculare, care au și format într-un final steak-ul. 

Compania pretinde că a obținut cea mai mare bucată de carne artificială produsă vreodată în laborator. Următoarea etapă prevede patentarea tehnologiei de bio-imprimare 3D și punerea producției la scară industrială la întreprinderile sale din Ness Ziona (Israel) și Antwerp (Belgia).

MetaTech 3D intenționează să producă carne de vită, porc și pui, și va explora metode alternative de obținere a proteinei artificiale. În anul 2022 aceasta va livra pe piață grăsimi pentru alte produse.

Producerea cărnii în condiții de laborator nu este o noutate în industria alimentară. Prima felie de steak cultivată din celule stem a fost obținută în anul 2018, de o altă firmă israeleană, Aleph Farms. Compania americană Eat Just a fost prima care a obținut autorizare pentru a servi nuggets din carne de ”pui”, în Singapore în anul 2020. 

Din aceeași industrie fac parte Mosa Meats și Meatable din Olanda, Upside Foods și MyForest Food din SUA, Novameat din Spania, Redefine Meat din Marea Britanie, etc.

Dacă vă plac materialele noastre, vă rugăm să ne oferiți suport financiar. Conturile noastre la Banca Transilvania, pentru a susține acest site:

În lei: RO03BTRLRONCRT0490900501
În euro: RO50BTRLEURCRT0490900501

Beneficiar: Rudeana SRL-D
Scopul: donație, acces la conținut, suport mass media

Vă mulțumim! 



US Government integrates AI in nuclear weapon systems. Do you sense any danger?

View all
Doomsday is imminent
There are some risks, sure
Minor concerns are appropriate
Nothing to worry about