Cum sunt posibile călătoriile interstelare cu motoare fără propulsor?

Doi fizicieni americani cred că sunt aproape să răspundă la această întrebare.

Jim Woodward și Hal Fearn, profesori de fizică la Universitatea de Stat din California, Fullerton, au elaborat un aparat care ar putea deveni în viitor baza unui motor fără propulsie pentru rachetele cu destinație spre alte sisteme stelare.

Conceptul unui astfel de motor, al cărui autor este Woodward, a fost privit cu scepticism de o parte a savanților, însă a atras atenția NASA, agenția aerospațială a SUA, care în anul 2017 i-a acordat finanțare nerambursabilă în sumă de $125.000.

Woodward a mai cheltuit $200.000 din buzunarul propriu pentru proiect, iar când a obținut primele succese în timpul experimentelor, în 2018, NASA i-a mai dat jumătate de milion de dolari pentru continuarea cercetării.

Preocupat de așa fenomene ca forța gravitației și inerția, el este cel mai bine cunoscut pentru ipoteza propusă în 1990 cu privire la câteva efecte fizice la care se referă ca efectele Mach (Ernst Mach, savant sec.19). Aceste efecte ar putea fi folosite la obținerea impulsurilor fără reacție pentru călătoriile în spațiu. 

Woorward a menționat într-un articol pentru Wired că fiecare navă spațială care a părăsit vreodată Pământul a utilizat un anumit tip de propulsor pentru a ajunge la destinație. De obicei, nava se mișcă prin arderea combustibilului într-o cameră specială și expulzarea gazelor fierbinți. Modelele de motor pot fi diferite, însă principiul este același - chiar și formele mai exotice de accelerare, cum ar fi motoarele ionice, oricum necesită un propulsor. Din acest motiv oamenii încă rămân blocați atât de aproape de casă, a spus el. 

”O navă spațială poate accelera doar atâta timp cât are combustibil de ars sau poate să folosească forța gravitațională a unei planete pentru întoarcere. Aceste metode nici măcar nu pot transporta un vehicul până la Alpha Centauri, cel mai apropiat vecin al nostru, într-o perioadă rezonabilă de timp. Cea mai rapidă navă spațială construită vreodată - Parker Solar Probe – (care a atins viteza de peste 600.000 km/oră și în decembrie 2021 a intrat în atmosfera Soarelui) ar avea nevoie de mii de ani pentru a ajunge acolo,” a explicat profesorul.

 

AVAILABLE FOR SUBSCRIBERS ONLY. YOU SEE NOW 33% enter or subscribe

or


  • Instant access
  • No registration
  • No subscription
  • Valid during current session
  • Active copy-paste feature
  • Secure payment






Advertisement

Advertisement

Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO