Un adolescent va face pușcărie în Rusia pentru intenția de a ataca FSB într-un joc la computer


Nikita Uvarov, în vârstă de 16 ani, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare imediată pentru faptul că a vrut să arunce în aer clădirea Serviciului Federal de Securitate (FSB) în jocul virtual Minecraft.

Instanța de judecată din orașul Kansk a calificat acțiunea care în realitate n-a avut loc într-o lume care de asemenea nu există, drept ”instruire în vederea comiterii unei activități teroriste”. Familia lui Nikita a fost obligată să achite și o amendă de 30.000 de ruble, echivalentul a 348 euro. 

Minorul a fost judecat de către un tribunal militar, ceea ce este neobișnuit și neconform legislației în materie de proceduri a Federației Ruse. Doi parteneri de joacă au primit termene cu suspendare, după ce au depus mărturii împotriva lui Nikita, care a refuzat să-și asume vina pentru ceva ce n-a săvârșit.

Adolescentul și prietenii lui au construit o clădire virtuală în Minecraft pe care au marcat-o drept sediul local FSB și, potrivit scenariului jocului, urmau s-o arunce în aer.

Presupusul ”atac terorist” a fost ”dejucat” după ce anchetatorii l-au reținut pe adolescent în vara anului 2020 pentru lipirea de pliante pe clădirea reală a filialei FSB în Kansk, în susținerea unui anarhist local, persecutat de securiști. În telefonul acestuia a și fost găsit planul de detonare virtuală în Minecraft.

Puținele publicații independente în Rusia (Meduza, TVRain, NovayaGazeta) notează că în ultimii ani au fost limitate dramatic libertățile de asociere și de exprimare, și s-au intensificat represaliile împotriva persoanelor care critică regimul.

Justiția, la cheremul FSB, tot mai rar pronunță sentințe de achitare a oponenților. Organizațiile pentru drepturile omului au semnalat numeroase cazuri când suspecții sunt torturați de către poliție pentru a depune mărturii auto-incriminatorii sau le sunt intentate dosare sub acuzații false.

“Vreau doar să termin școala, să obțin ceva studii și să plec de aici cât mai departe... Solicit instanței să-mi permită acest lucru”, a spus Nikita Uvarov în ultima luare de cuvânt.

Nikita Uvarov, în vârstă de 16 ani, condamnat la 5 ani de penitenciar pentru că s-a gândit rău despre FSB. Imagine: NovayaGazeta

***

 

Salut, dragă cititor. News-Cafe.eu are mare nevoie de un specialist social media, doar că nu-și poate permite această angajare. Te invităm să devii finanțator al sitului de noutăți din știință și tehnologii, vom recunoscători pentru orice suport financiar. Conturile noastre la Banca Transilvania:

În lei: RO03BTRLRONCRT0490900501
În euro: RO50BTRLEURCRT0490900501

Beneficiar: Rudeana SRL-D
Scopul: donație, acces la conținut, suport mass media

Vom aprecia dacă vei da un share acestui articol și decizi să ne urmărești pe social media:

https://www.facebook.com/AromaticNews
https://twitter.com/NewsCafe_eu
https://www.reddit.com/user/News-Cafe_eu

Cu drag, News-Cafe.eu



Sondaj

Should Switzerland abandon its neutrality and join NATO?

View all
Yes, it better joins NATO
No, it better remain neutral
It could enhance cooperation with NATO in certain areas