Rusia a restricționat utilizarea rețelei Facebook


Decizia a fost luată după ce compania Meta, care controlează rețeaua socială, a refuzat să stopeze verificarea informațiilor plasate de mass media de stat și afiliată puterii.

Noul conflict dintre guvernul de la Moscova și compania lui Mark Zuckerberg a apărut în legătură cu lansarea de către Meta a unei campanii de verificare independentă a informațiilor tirajate de sursele de informare în masă rusești prin intermediul Facebook.

Meta, care anterior a fost criticată și penalizată pentru tolerarea știrilor false, susține că mass media de stat din Rusia a continuat practica de dezinformare. Boții rețelei au început să marcheze postările semnate de jurnaliștii ruși la cheremul autorităților drept ”suspecte”.

Meta a înființat un centru de monitorizare a conținutului despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei, după ce s-a descoperit că publicațiile rusești pro-Putin reflectă în culori pozitive conflictul și justifică agresiunea Kremlinului. 

O parte din cei care nu au trecut de verificarea faptelor și-au văzut conturile blocate.

Moscova, însă, vede lucrurile diferit. Oficialitățile au acuzat Facebook de ”cenzură” pe motive politice și au solicitat anularea verificății și marcării conținutului de la sursele guvernamentale. Roskomnadzor, organul responsabil pentru securitatea informațională, a menționat că Meta se face vinovată de ”încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv a cetățenilor ruși”. 

Totodată, Kremlinul este iritat de faptul că mii de oameni postează ân Facebook mărturii despre războiul lansat de președintele Vladimir Putin împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022.

După ce Meta a refuzat să se conformeze acestei cereri, autoritățile au restricționat utilizarea serviciilor Facebook. Vicepreședintele Meta Nick Clegg a confirmat acest lucru într-un mesaj publicat în câteva rețele sociale.

”Rușii ordinari utilizează aplicațiile noastre pentru a se exprima și a se organiza pentru acțiuni. Noi dorim ca vocea lor să fie auzită în continuare, să împărtășească tot ce se întâmplă, și să se organizeze prin intermediul Facebook, Instagram, WhatsUp și Messenger”, a scris Clegg în mesajul pentru utilizatori.

Meta a limitat accesul la conținutul publicat de Zvezda TV, RIA Novosti, Lenta.ru și Gazeta.ru. Anterior Meta s-a conformat unei serii de pretenții din partea Roskomnadzor. 



Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO