Pe 28 februarie 2022, în plin război cu Rusia, președintele Volodimir Zelenski a semnat o cerere oficială de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Liderul de la Kiev a argumentat într-un discurs emoționant că țara sa merită să fie primită în familia europeană, pe care acum o apără de agresori.

În mod normal UE nu spune ”nu” nimănui: dacă o țară aspirantă corespunde, în linii generale, criteriilor de aderare, atunci aceasta beneficiază de o perioadă de tranziție pentru adaptarea la acquis-ul comunitar, având statut de candidat. Este greu de imaginat că cineva în Comisia Europeană ar fi refuzat formal cererea Ucrainei înainte de conflictul armat cu Rusia.

De ce UE?

Semnarea cererii de aderare la UE sub canonada puștilor este, însă, un gest mai mult simbolic, necesar pentru a ridica moralul apărătorilor, deoarece din punct de vedere politico-militar nu are cum să-i ajute pe ucraineni. Uniunea Europeană nu este tocmai un bloc militar, capabil să se apere de amenințări externe majore cum este Rusia sau China, iar după plecarea Marii Britanii – o putere nucleară – este și mai dependentă de Statele Unite în materie de apărare.

În circumstanțele actuale, NATO ar fi, totuși, structura mai relevantă decât UE pentru asigurarea securității naționale. Dacă comparăm procesul de lărgire a NATO cu cel al UE, vom vedea că majoritatea absolută a membrilor Uniunii Europene au intrat în UE după ce au fost primiți în Alianța Tratatului Nord-Atlantic.

Ar putea oare Ucraina adera la UE fără a deveni membru NATO? Probabil că da, mai ales că există precedente: Austria, Finlanda, Suedia.

Harta cu țările europene - membre NATO. Imagine: mappr.co

Doar victoria deschide calea în UE

 Pentru a analiza o astfel de perspectivă, trebuie să admitem că ucrainenii vor avea parte de scenarii care se încheie cu bine pentru ei. Cea mai optimistă variantă este înfrângerea Rusiei în război, chiar și cu condiția că liderul de la Kremlin rămâne la putere. Toate celelalte variante se reduc la înfrângerea Ucrainei (cu ocuparea parțială sau totală a teritoriului), semnarea unui armistițiu de încetare a focului sau a unui acord de pace ce conservează situația, și reprezintă impedimente serioase în calea aderării.

Și asta deoarece există foarte puține șanse ca țările membre ale UE să accepte benevol să devină implicit parte a conflictului, importând toate problemele și consecințele acestuia în curțile alegătorilor. În condițiile în care este necesar acceptul fiecărui din cele 27 de state membre – iar unele unele dintre ele au obligația de a desfășura referendumuri populare pe acest subiect – ucrainenii ar putea să rămână dezamăgiți dacă se va ajunge la un vot deschis. Chiar și în pofida simpatiilor față de curajul demonstrat și suferințele acumulate în perioada războiului.

Dacă, totuși, Ucraina respinge agresorul și reușește să preia controlul asupra hotarelor proprii, este foarte posibil ca aceasta să primească statut de candidat. Ucraina se va alătura astfel Albaniei, Macedoniei de Nord, Bosniei-Herțegovina și Serbiei, țări care au făcut mult mai multe progrese pe calea reformelor în comparație cu Ucraina și încă sunt pe lista de așteptare.

Harta UE, cu anticiparea aderării Ucrainei, Moldovei și Georgiei la bloc. Imagine: Wikipedia/News-Cafe.eu

Este greu de spus cât va dura așteptarea. Polonia, de exemplu, a solicitat să fie primită în UE în anul 1994 și a fost acceptată în 2004, adică peste 10 ani de la depunerea cererii. În cazul Finlandei sau Suediei, pe de altă parte, procesul a fost mai scurt: 3 și 4 ani, respectiv.

Acordul de Asociere, încă valabil

La moment, Ucraina nu are statut de candidat, ci de țară asociată, grație Acordului de Asociere cu UE, în vigoare din septembrie 2017. Până în prezent niciuna dintre părți nu a făcut o evaluare cuprinzătoare a progreselor înregistrate de autoritățile de la Kiev pe calea implementării clauzelor acestui document, iar războiul a aruncat țara cu ani sau chiar decenii înapoi în privința realizării Acordului.

Dacă, prin minune, guvernul din Kiev reușește să implementeze Acordul de Asociere sau – mai probabil – UE acceptă, prin derogare, că scopurile propuse în el nu pot fi atinse din motive obiective, și Ucraina primește statutul de candidat, foaia de parcurs pre-aderare va conține condiții mult mai dure și mai numeroase decât Acordul de Asociere. Numai reglementările de ajustare la standardele blocului conțin peste 80.000 de pagini, nemaivorbind despre compatibilitatea legilor în domeniile politic, judiciar, economic, social, etc.

Pentru comparație, Acordul de Asociere UE-Ucraina are 2.135 de pagini. Acest document este încă în vigoare.

De asemenea, trebuie de avut în vedere și tratatele care constituie baza Uniunii Europene: Tratatul de la Lisabona (2009), care prevede partajarea puterilor între UE și țările membre; Tratatul de la Maastricht (1993), care definește coeziunea politică și colaborarea în domeniile-cheie – documente ce au fost adoptate prin consensus.

Un nou stat-membru înseamnă un nou tratat, noi negocieri, noi referendumuri, noi condiții, noi structuri, noi schimbări.

Aderarea – trend sau necesitate?

Aproape simultan cu Ucraina au trimis cereri de aderare și alte două state ex-sovietice – Republica Moldova și Georgia. Fiind până la război mai avansate în privința implementării Acordurilor de Asociere decât Ucraina, într-o serie de domenii, aceste două țări nu au solicitat, totuși, statutul de candidat decât după ce l-au văzut pe președintele Volodimir Zelenski cu foaia semnată în mâini.

Vox populi spune că dacă Ucraina merită să fie primită în UE, în pofida faptului că nu întrunește criteriile principale pentru ascensiune, de ce nu și Moldova sau Georgia? Dacă pentru Ucraina se face o excepție, iar pentru Moldova nu, ar fi o adevărată nedreptate pentru moldoveni, mai ales că majoritatea lor sunt deja cetățeni ai UE grație pașapoartelor românești. Georgia, pe de altă parte, a progresat cel mai mult pe calea racordării la acquis-ul comunitar, dar este un teritoriu distant și deaceea vulnerabil la factori externi.

Mai este și problema separatismului în toate trei țări: Rusia controlează enclavele Osetia de Sud și Abhazia în Georgia, Transnistria în Republica Moldova, și o parte din regiunea Donbas în Ucraina. Reunificarea peninsulei Crimeea cu Ucraina, în genere, pare a fi o misiune aproape imposibilă în viitorul apropiat.

Astfel, un tratament egal și corect din punct de vedere politic presupune fie refuzul de a le acorda statut de candidat, fie startul negocierilor cu privire la elaborarea foilor de parcurs, care vor constitui o altă misiune practic imposibilă atâta timp cât în Federația Rusă există regimul dictatorial al foștilor KGBiști.

Și dacă Ucraina, Moldova și Georgia aderă împreună, cum ar trebui să reacționeze Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herțegovina și Serbia? Va fi în stare Uniunea Europeană să absoarbă toate aceste teritorii cu o populație totală de peste 50 de milioane?

Și asta în condițiile în care UE încă nu și-a revenit după ultimul val de extindere, unele țări fiind în întârziere la capitolul combaterea corupției și investiții în capitalul uman (România, Bulgaria), iar altele deviind de la procesul democratic și normele care constituie fundamentul blocului – Ungaria și Polonia, de exemplu, au retrogradat în domeniul drepturilor omului și libertății de exprimare, având regimuri semi-autocratice la guvernare.

O altă lovitură dură a venit de la Marea Britanie, care a părăsit UE în 2020, lăsând în haos relațiile comerciale și provocând o gaură palpabilă în bugetul comun.

Problema refugiaților

Peste un milion de cetățeni ai Ucrainei au devenit refugiați în primele două săptămâni de război și s-au stabilit în țările UE. Numărul refugiaților ar putea crește și până la 5 sau chiar 10 milioane de persoane, în dependență de evoluțiile pe front. Este cel mai mare val de imigrare în toată istoria Uniunii.

O întrebare necesară în acest context - ce se va întâmpla cu refugiații ucraineni după ce armata rusă se retrage din Ucraina și țara își restabilește suveranitatea? Va fi statutul de refugiat retras sau menținut? Va fi în acest caz Acordul de Readmisie (parte a Acordului de Asociere) reactivat sau dat uitării?

Este lesne de presupus că majoritatea cetățenilor ucraineni nu vor reveni în patrie, iar asta va exercita presiune suplimentară pe contribuabilii europeni, care vor plăti, de asemenea, și pentru reconstrucția Ucrainei. În timp ce Occidentul va finanța un posibil plan Marshall pentru Ucraina, acesta se va aștepta ca cetățenii ei să vină pe șantiere.

În aceste condiții vor fi inevitabile și unele divergențe între localnici și noii-veniți, ceea ce repede va dezamăgi ambele părți.

Unii cititori își vor aminti că acum câteva luni UE a închis ferm ușile în fața a câteva zeci de mii de imigranți din țările bântuite de război și foamete în Orientul Mijlociu și Africa.

Își mai aduce acum cineva aminte ce s-a întâmplat cu sirienii care au rămas în capcana întinsă de dictatorul Alexandr Lukașenko? Au revenit în patrie? Au traversat hotarul UE? S-au stabilit în Belarus? Sau au aderat ca voluntari în războiul Rusiei împotriva Ucrainei (și UE), așa cum promitea zilele trecute autocratul Vladimir Putin?

Indiferent de modul cum au ajuns ei la hotarul polono-belarus, UE a intrat în coliziune cu principiul de a ajuta solicitanții de azil și refugiații din orice parte a lumii, iar tratamentul aplicat familiilor din Siria este total diferit de tratamentul în cazul familiilor din Ucraina, deși este vorba despre circumstanțe similare.

Comparația are o nuanță cinică, dar nu contrazice logicii.

Când va adera Ucraina la UE?

În lumina argumentelor aduse mai sus, identificăm câteva repere ce ne vor ajuta să răspundem la întrebarea dată:

• Ucraina nu va putea adera atâta timp cât zace în ruine și nu corespunde cerințelor de integrare. Insistarea de a fi primită înainte de recuperare riscă să fie penalizată în cadrul referendumurilor naționale în statele-membre.
  
  
• Acceptarea Ucrainei de una singură cu siguranță va distanța Moldova și Georgia și toate țările cu statut de candidat de valorile europene.
  
  
• UE nu este pregătită pentru un nou val de extindere și riscă să se dezintegreze dacă eșuază în procesul de absorbție.

Faptele descrise în acest text nu sugerează că integrarea Ucrainei în UE nu este fezabilă, sau nedorită, ci reprezintă mai curând o trecere în revistă a impedimentelor care ar putea să apară în viitor.

Din start am subliniat că evoluția în direcția integrării va avea loc doar în cazul victoriei Ucrainei în acest război. Extinderea UE spre est nu este posibilă atâta timp cât există o Rusie putinistă cu ambiții imperiale și nostalgie după grandomanie.

Occidentul, pe de altă parte, trebuie să recunoască că Federația Rusă s-a transformat într-un stat fascist și nu se va opri la hotarul de vest al Ucrainei. Ucraina și celelalte foste republici sovietice vor putea primi bilete de intrare în anticamera UE doar după înfrângerea militară, politică și economică a regimului de la Kremlin.

Harta Rusiei Kievene sec. 9, în versiunea autorităților ucrainene. 

Statul rus s-a născut în leagănul Rusiei Kievene (care a cuprins Ucraina modernă) aproape 1.200 de ani în urmă, crescând până la imperiu în rezultatul expansiunii knezatului moscovit spre est și vest.

Chiar și astăzi, după destrămarea URSS, Rusia rămâne în continuare o entitate de tip imperială, unde trăiesc peste 120 de popoare care vorbesc în 100 de limbi și mărturisesc în cel puțin 8 religii. Este unul din cele mai mari și mai longevive imperii din lume (în 2021 a împlinit 300 de ani).

Rămâne de văzut dacă acest imperiu își va găsi sfârșitul în curtea părintească – ca în drama ”Taras Bulba” a scriitorului rus de etnie ucraineană Nikolai Gogol – sau dacă este capabil să se reformateze într-o republică democratică.

În locul acestuia își face loc un alt imperiu, pașnic, comercial, de tip confederativ, care ar putea deveni cel mai prosper spațiu care a existat vreo-dată.