Netflix va oferi abonamente mai ieftine, cu publicitate


După ce a pierdut peste 200.000 de abonați în primul trimestru al anului 2022, iar valoarea acțiunilor companiei de filme și emisiuni streaming s-a redus cu 35%, Netflix va încerca o abordare diferită.

Cauza acestor performanțe negative este decizia de a renunța la opțiunea de partajare a parolelor între multiple dispozitive, care permitea și crearea câtorva profile de utilizatori într-un singur cont.

Această practică a fost atractivă, în special, pentru familii, unde fiecare membru viziona conținut în dependență de preferințele proprii.

Abonații care vor să păstreze mai mult de un profil per cont au fost obligați să plătească suplimentar pentru fiecare profil. Cei care au optat pentru pachetul standard (un utilizator – un cont – un profil) au beneficiat de un preț mai mic ($3).

Noua strategie de marketing nu s-a bucurat de popularitate și unii utilizatori au migrat la alți prestatori de servicii similare, în timp ce alții au renunțat la serviciile contra plată în favoarea canalelor piratate. Pe de altă parte, compania a suspendat conturile a 700.000 de abonați în Federația Rusă, din cauza războiului în Ucraina.

Și asta în condițiile în care Netflix anticipa pentru anul curent majorarea bazei de abonați cu 2,5 milioane de utilizatori noi.

Președintele și co-directorul executiv Reed Hastings a declarat pentru presă că Netflix intenționeză să introducă o versiune nouă de abonament, care ar rula publicitate – similar cum se întâmplă în versiunea gratuită Youtube, cu păstrarea, însă, a unei plăți simbolice.

”Cei care au urmărit Netflix știu că am fost împotriva complexității reclamei și că sunt un mare fan al simplității abonamentului, dar, pe de altă parte, sunt un fan mai mare al alegerii consumatorilor,” a declarat Hastings pentru Wall Street Journal.

Anterior sistemul de abonament mixed cu publicitate a fost implementat de Walt Disney pentru platforma Hulu, iar Warner Bros. Discovery / HBO Max și Disney+ au făcut publice planuri similare.

Cele mai mari creșteri Netflix le-a înregistrat în perioada pandemiei COVID-19, în particular în timpul lockdown-ului, numărul de conturi ajungând la aproape 222 milioane. Alte 100 milioane au fost profile afiliate sau utilizatori cu parole împrumutate.

În anul 2022 profitul net al companiei a constituit $1,6 miliarde, în comparație cu $1,71 miliarde în anul precedent. Această reducere s-a datorat doar parțial plecării unei părți din abonați, inclusiv ca rezultat al majorării prețului abonamentului, cauza principală fiind concurența dură pe piață.

Șeful de la Netflix crede că în trimestrul curent compania va pierde alți 2 milioane de abonați.

Surse: Forbes, Fortune, WSJ



Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO