Investitorii în criptovalute și-au văzut speranțele spulberate în lunile recente, iar printre cumpărătorii de bitcoin cel puțin 40% au tranzacționat în pierdere. Concluzia respectivă aparține analiștilor companiei Glassnode, care monitorizează piața cripto.
Potrivit unui raport publicat la începutul săptămânii curente, numărul pierdanților care au cumpărat bitcoin ar putea fi mai mare, dacă luăm în considerație și investitorii din ultimii doi-trei ani.
Prețul bitcoinului s-a diminuat până la $33.890 săptămâna trecută, iar profitabilitatea pe întreaga rețea s-a redus cu 10%. Alte monede digitale, cu o volatilitate mai mare, au suferit dinamici și mai proaste.
”Piețele s-au confruntat cu o volatilitate ridicată și au continuat trendul în scădere, aceasta fiind o reacție la decizia Rezervei Federale a SUA de a majora ratele cu 0,5%.
Răspunsul inițial la această decizie a fost pozitiv și bitcoin a ajuns la maximul săptămânal de 39.881 USD. Cu toate acestea, impulsul pozitiv a fost de scurtă durată și investitorii au vândut puternic în ziua de joi, iar bitcoin a pierdut 13,8% din valoare și a încheiat săptămâna la nivelul de 33.890 USD”, se spune în raport.
Acesta a fost cel mai mic preț pentru perioada cuprinsă între iulie 2021 și 8 mai curent. În comparație cu noiembrie 2021, când a ajuns la un preț record, bitcoin a pierdut aproape jumătate din valoare.
Glassnote explică că piețele de tranzacționare a bitcoinului au intrat în faza de maturitate, fapt care a atras mai mult capital instituțional, și astfel investitorii sunt mai sensibili la șocurile macroeconomice și la politicile monetare ale autorităților de reglementare. Reacția piețelor cripto începe să se asemene cu reacția burselor tradiționale pentru tranzacționarea obligațiunilor și acțiunilor, care sunt susceptibile la factorii economici.
Economia globală se află în prezent în recesiune în legătură cu războiul din Ucraina și perturbarea comerțului internațional.
Glassnode este un furnizor de informații despre industria blockchain, indicatori financiari cripto și statistici privind tranzacțiile cu valori digitale.