Pe 16 iunie 1977, Leonid Brejnev, un comisar politic ajuns politician și avansat în ierarhia administrativă și de partid a Uniunii Sovietice, a fost ales președinte al Prezidiului Sovietului (Consiliului) Suprem, cel mai înalt post administrativ în cel mai mare stat din lume.

Până atunci, Brejnev exercita funcția de secretar general al Partidului Comunist al URSS, forța politică ce controla puterea reală în țară, iar noua funcție îl promova la rangul nominal de șef al statului.

Originar din Ucraina, pe atunci una dintre cele 15 republici anexate de Rusia în vecinătatea sa, Leonid Brejnev se identifica atât ca ucrainean – datorită mamei, care provenea dintr-o familie de țărani din regiunea Donbas, cât și rus – etnie moștenită pe linia tatălui, un muncitor venit în Ucraina Sovietică din orașul Kursk, Rusia.

Fostul lider sovietic Leonid Brejnev (1906-1982) în timpul unei parade la Moscova.

Brejnev a preluat conducerea în ambele posturi de la Nichita Hrușciov, un fost apropiat al dictatorului Iosif Stalin (Djugașvili), care a lansat o serie de reforme liberale în URSS și a expus o parte din crimele comise de Stalin. Spre deosebire de Hrușciov, o natură impulsivă și aventurieră – potrivit descrierilor istoricilor sovietici, Brejnev era considerat un birocrat temperat, având obișnuința de a găsi compromis cu colegii.

De numele lui Brejnev sunt legate stagnarea economică, corupția endemică și cultul personalității. Este unul dintre inițiatorii intervenției militare în fosta Cehoslovacie în anul 1968 și autorul doctrinei ce acreditează ”dreptul la amestec în afacerile interne ale aliaților de dragul salvării socialismului”.

În mod surprinzător, când Sindicatul Solidaritatea a devenit o mișcare politică capabilă de a răsturna regimul comunist de la Varșovia, în 1981, Brejnev s-a opus cu vehemență invaziei în Polonia, preferând ca vecinul din vest să-și gestioneze singur criza politică.

Aventura afgană

Cea mai importantă decizie luată de Brejnev și elita de la Moscova este agresiunea împotriva Afganistanului. Început în anul 1979 ca suport militar în favoarea unui grup de marxiști, cu timpul ”acțiunea militară specială” s-a transformat într-un război la scară largă, dus de trupele sovietice împotriva poporului afgan.

Mișcarea de rezistență a mujahedinilor – luptători islamiști – a beneficiat de susținerea politică și militară din partea Occidentului și timp de 10 ani cât a durat conflictul a destabilizat economia URSS.

Istoricii consideră că Leonid Brejnev a fost dezinformat de puternicul serviciu de securitate KGB și conducerea Armatei Sovietice, care astfel intenționau să obțină majorarea volumului de finanțare pentru securitate și apărare, și să-și extindă influența internațională, în privința posibilităților reale ale forțelor sovietice și capacităților de apărare ale triburilor afgane.

Secvențe de la războiul sovieto-afgan din 1979-1989.

Conflictul sovieto-afgan a pus o presiune enormă pe economia URSS. Potrivit unui raport al agenției americane de spionaj CIA, în primii 8 ani de război sovieticii au cheltuit echivalentul a cel puțin $50 de miliarde (astăzi peste $200 miliarde) – aproape cât întreaga datorie externă. A fost o sumă enormă pe acele timpuri, iar în anii următori costurile au crescut simțitor, depășind bugetul pentru apărare internă a URSS. Pentru comparație, în anul 1991 – după doi ani de la încheierea războiului în Afganistan – veniturile țării au constituit $422 de miliarde.

Totodată, URSS a fost lovită cu sancțiuni economice din partea SUA, ca răspuns la invadarea Afganistanului. Președintele de atunci, Ronald Reagan, a impus restricții în comerțul cu agresorul, limitând posibilitățile sovieticilor de a procura tehnologii și produse alimentare, și de a exporta petrol și gaze naturale.

Ulterior, istoricii și analiștii au stabilit că rolul acelui război în dezmembrarea URSS a fost crucial. În primul rând, conflictul a erodat încrederea în conducerea centrală de a lua decizii înțelepte, în interesul populației. Stagnarea economică și economia planificată au generat un deficit acut de mărfuri de prima necesitate. Regimul a fost, de asemenea, incapabil să țină sub control corupția și să promoveze reforme. Eșecul militar în Afganistan a ridicat semne de întrebare în privința competenței structurilor de apărare și securitate, care și-au văzut controlul asupra societății slăbit.

Fostul primul și ultimul președinte al URSS Mihail Gorbaciov făcând baie de mulțime. 

Când Mihail Gorbaciov a anunțat deschiderea URSS pentru lume și multașteptatele reforme sociale, economice și politice, care erau încă timide, populația din republicile unioniste a refuzat să muște din momeala cu semi-măsuri și a cerut libertate totală.

La doi ani de la retragerea din Afganistan, în 1991, URSS și-a dat obștescul sfârșit.

Ca și Brejnev, Gorbaciov provenea dintr-o familie cu mama de etnie ucraineană și tatăl de etnie rus.

Surse: Enciclopedia Britanică, History.com, Wikipedia, alte