Vaccinul – numit RTS,S și cunoscut sub marca comercială Mosquirix – va putea fi administrat copiilor din cele mai afectate regiuni din Africa după ce au fost examinate rezultatele studiilor-pilot cu implicarea a peste 800.000 de copii în trei țări africane. Comisia care a dat undă verde utilizării în masă a acestui vaccin a formulat totodată o serie de rezerve, scrie publicația Science.
Neajunsurile
Una dintre ele se referă la eficiența preparatului. Astfel, deși este sigur, RTS,S are o eficiență de doar 30% în cazul stărilor severe de malaria. Un alt neajuns este că vaccinul țintește doar parazitul Plasmodium falciparum, care este cel mai răspândit în Africa, iar ceilalți declanșatori sunt ignorați.
De asemenea, este necesară administrarea a tocmai patru doze pentru a asigura o protecție de 30% la copii.
Unii cercetători, care au participat la elaborarea RTS,S, au solicitat timp suplimentar pentru a studia efectele secundare.
OMS a făcut apel la comunitatea de afaceri și guverne să contribuie financiar la expansiunea programului anti-malarie, prin producerea mai multor doze, pentru a include mai mulți oameni în campania de vaccinare.
Circa 260.000 de copii cu vârste sub 5 ani mor în Africa în fiecare an din cauza malariei. În perioada dintre anii 2004 și 2015 s-a observat o reducere substanțială a numărului de decese, însă de atunci situația s-a agravat constant.
Ce este RTS,S?
Primele versiuni ale RTS,S au fost dezvoltate în anii ‘80 ai secolului trecut.
Vaccinul conține un fragment din proteina Plasmodium falciparum, conectat la o proteină din virusul Hepatitei B, care a fost adăugat pentru a provoca un răspuns mai puternic al sistemului imun. RTS,S a fost conceput să blocheze abilitatea parazitului de a infecta și a se maturiza în ficat.
În anul 2003 RTS,S a intrat în faza studiilor clinice la scară largă. Rezultatele inițiale au fost încurajatoare, dar nu și excepționale. Vaccinul a funcționat mai bine când a fost administrat copiilor cu vârsta minimă de 6 luni, decât la bebelușii mai mici, ceea ce înseamnă că nu poate fi inclus în programul standard de vaccinare a sugarilor.
Pe de altă parte, chiar și după administrarea a trei doze, vaccinul reducea riscul de evoluție a malariei cu doar o treime.
Mai grav, însă, a fost faptul că vaccinul RTS,S era capabil să provoace malaria cerebrală sau meningita infecțioasă. Pe de asupra, cercetătorii au observat că printre fetele care au primit vaccinul a crescut ușor rata mortalității.
Istoric
În iulie 2015 Agenția Europeană a Medicamentului a decis, totuși, să folosească RTS,S ca vaccin anti-malarie în cazul copiilor între 6 și 17 luni, iar câteva luni mai târziu comitetul responsabil de imunizare în cadrul OMS a decis să desfășoare studii-pilot pentru a înțelege mai bine impactul acestui preparat. Pentru acest scop au fost selectate câteva regiuni în Ghana, Malawi și Kenia, unde administrarea RTS,S a început în anul 2019.
Datele colectate în cei doi ani au arătat că programul ar putea depăși problemele logistice. Primele trei doze au fost administrate unui număr de 62-67% dintre copiii eligibili. A patra doză urmează a fi administrată la 12-18 luni după a treia, și astfel majoritatea beneficiarilor încă n-au primit-o.
Vaccinul a rămas la fel de eficient ca și în studiile inițiale – rata de spitalizare în cazuri de malarie severă scade până la circa 30%. Numărul cazurilor de meningită n-a crescut, și nici rata mortalității generale nu s-a schimbat.
Ceea ce a convins însă comisia OMS să accepte desfășurarea campaniei de vaccinare cu RTS,S este faptul că în combinare cu medicamentele anti-malarie ordinare, care sunt administrate înainte de ploile sezoniere în Mali și Burkina Faso, vaccinul produce rezultate mai bune. Astfel, la copiii care au primit vaccinul și medicamentele împreună s-a observat o reducere cu 60% a riscului de malarie clinică și cu 70% a riscului de malarie severă, în comparație cu copiii cărora le-a fost administrat fie doar vaccinul, fie doar medicamentele.
O parte din experți spun că modelele regionale de transmitere a malariei ar trebui să fie determinante la modul în care este utilizat vaccinul. De exemplu, protecția pare a fi cea mai puternică în primele 6 luni de la vaccinare, astfel încât în regiunile unde malaria se răspândește cel mai mult în sezonul ploios, este posibil ca vaccinul să fie cel mai util când este administrat înainte de începerea sezonului respectiv, prin analogie cu administrarea vaccinurilor antigripale toamna.
RTS,S este produs de GlaxoSmithKline și costă 5 dolari SUA per doză.