Lipsa ozonului la Polul Sud al Pământului este un lucru obișnuit de câteva decenii, însă în anul curent gaura are dimensiuni mai mari decât media pentru anii precedenți.

Savanții explică fenomenul prin răcirea stratosferei în emisfera sudică, același motiv pentru care stratul de ozon s-a retras și în anul trecut. În 2021 gaura de ozon de asupra Antarcticii a atins dimensiuni maxime la 7 octombrie, atât în profunzime cât și pe suprafață, și savanții presupun că va rămâne neschimbată până în luna decembrie.

“Gaura de ozon este mare din cauza temperaturilor mai joase decât media în stratosferă, iar dacă țările nu semnau Protocolul de la Montreal, aceasta ar fi fost mult mai mare”, explică Paul Newman, liderul echipei comune de cercetători la Centrul de Zboruri Spațiale Goddard al NASA și Administrației Naționale pentru Oceane și Atmosferă (NOAA).

Ceea ce numim ”gaură” de ozon este subțierea stratului de ozon din stratosfera de asupra Antarcticii, care are loc în fiecare septembrie. Formele active din punct de vedere chimic ale clorului și bromului – derivate din compuși rezultați din activitatea umană – sunt eliberate în stratosferă în timpul reacțiilor din norii polari de mare altitudine.

Clorul și bromul reactiv inițiază apoi reacții de distrugere a ozonului pe măsură ce Soarele răsare în Antarctica la sfârșitul iernii.

Savanții au calculat, cu ajutorul datelor trimise de sateliți și a sondelor aeriene, că în 2021 suprafața unde ozonul este lipsă a ajuns la 24,8 milioane de kilometri pătrați în ziua de extindere maximă, ceea ce corespunde aproape în totalitate continentului nord-american.

Este pentru a 13-a oară când gaura de ozon crește în proporții începând cu anul 1979, scrie SciTechDaily. De asemenea, concentrația de ozon din interiorul gaurei a ajuns la niveluri minime pentru a 8-a oară din anul 1986: 102 unități Dobson, în comparație cu 250 de unități (iarna) și 350 de unități (vara) înregistrate înainte de pierderea ozonului în anii ’70.

Starea stratului de ozon, care protejează planeta de radiațiile solare, a fost în cea mai proastă stare între anii 1990 și 2000, după care a început să se recupereze datorită Protocolului de la Montreal, care interzice emisia de substanțe chimice care distrug ozonul, numite cloroflurocarburi.

Dată această înțelegere la nivel global nu exista, gaura de ozon astăzi avea dimensiuni mai mari cu 4 milioane de kilometri pătrați (teritoriul Uniunii Europene). Totuși, avertizează savanii, ecosostemul planetar este fragil și tensiunile dintre semnatarii documentului ar putea să compromită implementarea obligațiilor asumate.

Evoluția stratului de ozon de asupra Polului Sud în anul 2021. Video: NASA