Într-un limbaj departe de diplomație, reprezentantul Rusiei în cel mai mare stat scandinav a spus reporterului publicației Aftonbladet că Moscovei nu-i pasă de acțiunile aliaților și, în genere, ”iertați-mi exprimarea, ne câcăm pe sancțiunile impuse de Occident”.
Este puțin probabil că ambasadorul s-a aventurat în comportament nediplomatic din inițiativa proprie, având în vedere statutul funcționarului. Fraza, care a fost inclusă în titlul articolului și a făcut înconjorul lumii, pare a fi un mesaj mojicesc rostit la indicația conducerii de la Kremlin.
Potrivit lui Tatarințev, Rusia ”nu are cașcaval italian sau elvețian, însă a învățat să facă cașcavaluri proprii, la fel de bune, după rețetele italiene și elvețiene”.
Ambasadorul a transmis, de asemenea, ”dorința Moscovei” ca Suedia și Finlanda să se abțină de la aderarea la Alianța Tratatului Nord-Atlantic (NATO), ”pentru a evita tensionarea situației”.
El a acuzat SUA și NATO de provocare și crearea crizei politice actuale. ”NATO este cea mai mare amenințare la adresa Rusiei”, a subliniat Tatarințev.
Întrebat de ce Rusia demonstrativ a sfidat suveranitatea Suediei când o flotilă din nave militare s-a apropiat de apele ei teritoriale în Marea Baltică, în ianuarie 2022, diplomatul a spus că ”este vinovată Suedia”, deoarece nu a stabilit din timp contacte cu forțele navale rusești, care astfel ar fi informat omologii din Stockholm despre ”o revizie tehnică obișnuită”.
În pofida bravadei ambasadorului, lucrurile stau diametral opus. The Bell a scris recent, cu referire la surse sus-puse în guvernul rus, că ”toți trimit conducerii rapoarte optimiste, însă în discuții private vorbesc despre catastrofă”.
SUA și Uniunea Europeană sunt aproape de a coordona un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, dacă ultima recurge la invazie în Ucraina. Acesta ar include măsură care pot afecta datoria de stat a țării, setoarele-cheie ale economiei, funcționarii și persoanele apropiate liderului de la Kremlin.
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken a declarat după o întrevedere cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe 19 ianuarie că Occidentul ”va schilodi” economia Rusiei cu ”mama tuturor sancțiunilor”, dacă Moscova va păși dincolo de linia roșie.
După impunerea primelor pachete de sancțiuni, în 2014, Federația Rusă a migrat în mare măsură la sisteme informaționale proprii și s-a adaptat la un regim de lucru fără o parte din importuri critice. Analiștii apropiați puterii au concluzionat după finalizarea testelor că viața va fi mai dificilă, dar Rusia va supraviețui.
***
Salut, dragă cititor. News-Cafe.eu are mare nevoie de un specialist social media, doar că nu-și poate permite această angajare. Te invităm să devii finanțator al sitului de noutăți din știință și tehnologii, vom recunoscători pentru orice suport financiar. Conturile noastre la Banca Transilvania:
În lei: RO03BTRLRONCRT0490900501
În euro: RO50BTRLEURCRT0490900501Beneficiar: Rudeana SRL-D
Scopul: donație, acces la conținut, suport mass mediaVom aprecia dacă vei da un share acestui articol și decizi să ne urmărești pe social media:
https://www.facebook.com/AromaticNews
https://twitter.com/NewsCafe_eu
https://www.reddit.com/user/News-Cafe_euCu drag, News-Cafe.eu