În document se spune că Ucraina ”continuă politica de genocid împotriva propriilor cetățeni” și că guvernul de la Kiev încalcă sistematic Acordurile de la Minsk, iar în astfel de condiții cea mai oportună soluție este recunoașterea oficială a ”republicilor populare” DNR și LNR drept noi state ce se vor bucura de drepturile și privilegiile oferite de Statutul ONU.
Gestul Dumei de Stat – camera inferioară a parlamentului de la Moscova – este ultimul act propagandistic în operațiunea de băgare a spaimei în europeni cu fantoma războiului și răspunsul disperat la poziția unită a NATO de a nu face concesii rușilor în chestiuni principiale.
Decizia Dumei de Stat, care este o instituție de buzunar a conducerii de la Kremlin, vine după câteva săptămâni de negocieri Rusia-SUA, Rusia-NATO și Rusia-UE, care s-au soldat cu refuzul SUA de a garanta ceva președintelui Vladimir Putin și începutul retragerii trupelor ruse de la hotarul cu Ucraina.
De pe situl parlamentului rus aflăm că proiectul a fost înregistrat la propunerea fracțiunii comuniste, pe 19 ianuarie 2022, ziua când secretarul de stat al SUA Antony Blinken a efectuat o vizită la Kiev, președintele american Joe Biden a repetat în fața presei că rușii vor invada țara vecină, iar NATO a promis ajutor autorităților ucrainene.
Decizia Dumei de Stat.
Întregul document este AICI.
Aceste reacții au dat clar de înțeles că, deși insistă să evite un conflict militar în Estul Europei, Occidentul nu va accepta pretențiile rușilor privind revenirea la situația dinaintea aderării statelor baltice la NATO.
Liderii europeni au calificat o eventuală recunoaștere a două noi enclave separatiste drept ”catastrofă politică”, iar ministrul Afacerilor Externe a Ucrainei Dimitro Kuleba a declarat că materializarea inițiativei date va însemna ”sfârșitul Acordurilor de la Minsk, cu toate consecințele aferente”.
Anterior Kuleba a spus jurnaliștilor polonezi că Ucraina nu va oferi niciodată statut special regiunilor aflate sub controlul de facto al Federației Ruse, deoarece o astfel de evoluție contravine legilor țării și pune în pericol suveranitatea ei.
Amintim că Federația Rusă folosește regiunile ocupate pentru a șantaja și a destabiliza fostele state sovietice când acestea aleg guverne nefavorabile Moscovei. Asta s-a întâmplat în Republica Moldova – Transnistria, Georgia – Abhazia și Osetia de Sud, iar acum și Crimeea și Donbas în Ucraina.
Rupte de la aceste țări prin forța armelor, regiunile respective sunt transformate cu timpul în conflicte înghețate și blochează aderarea Moldovei, Georgiei și Ucrainei la structurile euro-atlantice – UE și NATO.