Telescopul James Webb a descoperit apă în atmosfera unei exoplanete


Gigantul gazos WASP-96b este mai mare decât Jupiter și prea aproape de stea pentru a găzdui viață.

Intrat în serviciu relativ recent, telescopul spațial James Webb (JWST) a surprins savanții cu imagini de rezoluție înaltă și date cu privire la stelele și galaxiile îndepărtate.

La începutul lunii curente, aparatul de 10 miliarde de dolari a trimis acasă informații și imagini color ale exoplanetei WASP-96b, un gigant gazos în constelația Fenix, situat la 1.150 de ani-lumină distanță de Pământ.

Potrivit agenției aerospațiale americane NASA, JWST a analizat în detaliu atmosfera exoplanetei.

WASP-96b este un corp fierbinte (peste 530 grade Celsius) datorită proximității față de stea – a noua parte din distanța dintre Mercur și Soare. 

Curios este că, deși WASP-96b are diametrul de 1,2 ori mai mare decât diametrul lui Jupiter, exoplaneta respectivă are doar jumătate din masa celei mai mari planete în Sistemul Solar.

WASP-96b face înconjorul stelei-gazde, care este de tip G, în doar 3,5 zile pământești. A fost descoperită în anul 2014, prin metoda observării tranziției între telescop și stea.

NASA a precizat că apa nu este în stare lichidă, ci în formă de vapori în norii planetei.

Calculele astronomilor arată că doar în galaxia Calea Lactee sunt circa 300 de milioane de planete potențial habitabile, cele mai aproape fiind la 30 de ani-lumină de Pământ.

Până în prezent au fost documentate peste 5.000 de exoplanete, despre care încă se cunoaște foarte puțin, în fond masa și dimensiunile, și comunitatea astronomilor își leagă mari speranțe de Telescopul James Webb.



Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO