Arborii cresc mai repede din cauza volumului mai mare de dioxid de carbon


Absorb oare pădurile mai mult CO2 din armosferă?

Cercetătorii Universității de Stat din Ohio, SUA, au descoperit că arborii au început să crească într-un ritm mai rapid și mai mari pe măsură ce nivelul dioxidului de carbon se ridică.

Instituția anunță, într-un comunicat, că ritmul de creștere a pădurilor și dimensiunile noi ale arborilor ar putea să ajute la absorbția unui volum mai mare de CO2, ceea ce contribuie la atenuarea celor mai grave efecte ale schimbărilor climatice. 

Pădurile elimină carbonul din atmosferă la o rată de circa 13% din emisiile brute. În timp ce miliarde de tone de dioxid de carbon sunt degajate anual în atmosferă, o parte dintre ele sunt neutralizate de creșterea mai accelerată a pădurilor, notează cercetătorii din Ohio într-un studiu publicat în revista deștiință ”Nature Communications”. 

Citiți și: 
[video] O firmă germană propune turnuri și pereți cu mușchi care purifică aerul

Cunoscut ca ”fertilizare cu carbon”, acest proces unic are loc atunci când plantele se ciocnesc cu cantități mai mari de carbon, majorându-și ritmul de fotosinteză și în așa mod obținând o creștere mai rapidă.

Are loc, de asemenea, o creștere a dimensiunilor – chiar și arborii maturi au devenit mai mășcați.

Și asta este o noutate bună, subliniază cercetătorii din Ohio, deoarece arborii care ajung mai devreme la maturitate și sunt mai mari elimină mai mult dinxod de carbon din atmosferă. Doar în SUA, pădurile absorb 700-800 milioane de tone anual, ceea ce reduce emisiile de CO2 cu 10%.

Astfel, pe măsură ce situația cu schimbările climatice se agravează, arborii ar trebui să acționeze ca un factor compensator. Deci, teoretic arborii ar trebui să absoarbă mai mult CO2 din atmosferă, aspect ce nu a fost analizat în cercetarea respectivă. Nu este clar nici dacă concluzia este aplicabilă pentru toate tipurile de arbori.

Pentru ochiul uman, modificările privitor la dimensiunea arborilor și viteza de creștere sunt dificil de observat, aceste proprietăți sunt măsurate cu aparate speciale.

Autorii cercetării precizează că rezultatele sunt preliminare și au nevoie de o confirmare independentă, mai ales că nu pot compara datele obținute recent cu starea vegetației de 40-50 ani în urmă, când nu existau tehnologii de măsurare exactă.

Concluzia studiului, totuși, ar putea încuraja oamenii să sădească mai mulți arbori și să stopeze tăierea pădurilor.

PUBLICITATE



Is citizenship withdrawal a justified measure against unloyal citizens?

View all
YES
NO