Regina britanică a respins un premiu pe motiv că nu corespunde criteriilor de selecție


Elizabeth II, monarhul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a respins recent un premiu rar, care se acordă persoanelor de vârsta a treia pentru realizări excepționale în viața publică.

Un purtător de cuvânt a explicat că regina ”refuză ferm, dar politicos” deoarece ”nu se încadrează în criteriile relevante [de selecție]” a premianților și ”fiecare are vârsta pe care o simte”.

Oferta premiului ”Oldie of the Year”, în traducere ”vârstnicul anului”, a fost expediată prin secretarul privat al maiestății sale cu ocazia apropierii de jubileul de platină.

Reprezentantul coroanei a transmis dorința reginei de a identifica ”un candidat mai vrednic” de premiul respectiv.

Regina Elizabeth II a împlinit 95 de ani în aprilie 2021. În lunile recente ea a avut întâlniri cu lideri de state, a participat la curse de cai și a oferit interviuri prin video chat, iar observatorii au notat că monarhul a transmis astfel un mesaj publicului: ”Sunt încă vioaie și plină de viață”.

Printre premianții din anii trecuți s-au numărat câștigători de premii Oscar și Nobel, de la asistente medicale la veterani sportivi și foști prim-miniștri (John Major). În 2020, premiul Oldie i-a revenit lui Petula Clark, care și-a construit o carieră amețitoare în showbiz.



Sondaj

Sondaj1

View all
Rasap1
Rasp 2